Cum s-a întâlnit Sf. Anton în deşert cu o “creatură extraterestră”…. De unde venea?

  •  
  •  
  •  
  •  

Sf. Anton este întemeietorul monahismului creştin, care a trăit în secolul al IV-lea d.Hr. Într-o hagiografie medievală anonimă dedicată sfântului egiptean, în timpul meditaţiilor lui în pustiu, Sf. Anton s-ar fi întâlnit cu o făptură ciudată, mică de statură.

Cronica relatează următoarele: “Într-o vâlcea stâncoasă închisă din toate părţile, a văzut un pitic pocit la faţă, cu coarne şi cu picioarele bifurcate aidoma caprelor. La vederea acelei făpturi, Antonio, ca un bun oştean al Domnului ce era, s-a înarmat cu scutul credinţei şi cu coiful speranţei; dar creatura aceea i-a oferit fructul pe care-l avea în palmă pentru a-i servi drept hrană la drum, precum şi ca semn de pace.

Văzând aceasta, Antonio s-a oprit şi a întrebat-o pe acea făptură cine era. Şi a primit răspunsul următor: „Sunt o făptură muritoare, unul din locuitorii Deşertului, cărora Păgânii le-au făcut nedreptatea de a-i numi în fel şi chip, ca de pildă fauni, satiri şi coşmaruri. Eu am fost trimis aici în chip de reprezentat al tribului meu. Vă rugăm să obţineţi pentru noi mila Stăpânului vostru şi al nostru care, aşa cum am aflat, a venit într-o bună zi să mântuiască lumea şi al cărui glas a răsunat pe tot pământul”.

În timp ce satirul rostea aceste cuvinte, pe obrajii bătrânului drumeţ (Sf. Antonio) au prins a curge lacrimile, dovadă a emoţiei sale deosebite şi a bucuriei pe care o încerca. El se bucura pentru slava lui Hristos şi pentru nimicirea Satanei şi se minuna că putuse înţelege în tot acel timp graiul satirului şi lovind pământul cu toiagul a spus: „Vai şi amar de tine Alexandrie, care în loc să-l slăveşti pe Dumnezeu i-ai slăvit pe nişte monştri! Vai şi amar de tine, oraş al prostituatelor în care îşi dau întâlnire toţi demonii din lume. Ce mai aveţi de spus acum? Voi, animale, care mai vorbiţi de Hristos, voi care în ioc să-l slăviţi pe Dumnezeu îi slăviţi pe nişte monştri…”

Nici nu terminase bine de vorbit că făptura aceea sălbatică şi dispăruse ca şi cum ar fi avut aripi. Nu creadă nimeni în această întâmplare de nu vrea; dar adevărul ei a fost dovedit şi de cele întâmplate în timpul domniei lui Constantin, un eveniment la care a fost martoră o lume întreagă. Şi anume o făptură din acel soi a fost adusă vie la Alexandria şi arătată lumii ca pe ceva nemaipomenit. Mai apoi, după ce a murit, pentru ca leşul să nu-i putrezească din cauza căldurii, i-a fost pus în sare şi dus la Aritiohia pentru ca împăratul să-l poată vedea”„.


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu