Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Texas (SUA) s-au folosit de aşa-zisa „astronomie judiciară” pentru a descoperi noi detalii despre incredibilul tablou al pictorului Claude Monet „Apus de soare la stânca din Etretat”, un peisaj marin uimitor, pe care maestrul impresionist l-a pictat în timpul unei călătorii pe coasta Normandiei în 1883. Constatările lor, publicate în numărul din februarie 2014 al revistei „Sky & Telescope”, dezvăluie locul și data exactă când Monet a pictat lucrarea, pe baza informaţiilor astronomice şi de teren.
Condusă de astrofizicianul Donald Olson, echipa de cercetători s-a deplasat în stâncile din Normandia în 2012, având la ea poze miniaturale ale operei lui Monet, pentru a identifica exact punctul de unde pictorul francez a pictat „Apusul de soare”. Odată ce au identificat locația, cercetătorii au folosit un software planetar pentru a determina care cer din secolul al 19-lea ar fi arătat asemănător, concentrându-se pe poziția Lunii și a Soarelui.
Monet a creat o serie de picturi în timpul călătoriei sale de 3 săptămâni în regiune, dar „Apus de soare la stânca din Etretat” este singurul tablou care arată unde se află Soarele, la dreapta unei stânci de pe malul mării. Pe baza calculelor făcute, cercetătorii au ajuns la concluzia că Monet trebuie să-şi fi pictat lucrarea undeva între 3 şi 7 februarie 1883. După ce au studiat datele istorice privind vremea şi mareele din acea perioadă, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că tabloul a fost creat (început) exact pe data de 5 februarie 1883 , la 16:53, ora locală!
P.S. Incredibil! Îmi place foarte mult această cercetare. Decât să se facă studii stupide de genul „Vinul ajută cu 20% la creşterea potenţei se*uale a bărbaţilor de peste 30 de ani”, studiile acestea de datare a unor mari operă de artă sunt cu mult mai interesante şi importante.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025