Guglielmo Marconi (1874 – 1937) a fost un celebru inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ (unde radio). El a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir.
În “New York Tribune” apărea, la 2 septembrie 1921, următoarea ştire: “J.C.H. Macbeth, managerul londonez al cunoscutei Marconi Wireless Telegraph Company, Ltd., a spus mai multor sute de oameni, în cursul unui dejun care a avut loc la Rotary Club din New York, că domnul Marconi crede că a interceptat mesaje de pe Marte, în timpul unor recente experienţe atmosferice de telegrafie fără fir, efectuate la bordul iahtului său, “Electra”, în Marea Mediterană.
Dl. Macbeth a spus că domnul Marconi n-a putut să dea nicio altă explicaţie faptului că, în timpul desfăşurării experienţelor, a recepţionat semnale magnetice pe lungimi de undă de 150.000 metri, pe când cea mai mare lungime de undă produsă astăzi în lume este de 14.000 metri. Regularitatea semnalelor, a declarat dl. Macbeth, elimină presupunerea că undele s-ar fi putut datora unei perturbaţii electrice. Semnalele erau ininteligibile, aparţinând probabil unui cod, a spus vorbitorul, şi unicul semnal recunoscut semăna cu litera V din codul Marconi”.
Chiar dacă în decembrie 1920 postul “Lafayette”, de lângă Bordeaux, emitea pe lungimea de undă de 23.450 metri, până la cei 150.000 metri ai domnului Marconi era o distanţă să spunem doar semnificativă. Cum e greu de crezut că un specialist de o asemenea talie ar fi putut săvârşi o eroare de apreciere de acest ordin, s-ar părea că semnalele nu proveneau dintr-o sursă terestră identificabilă.