Cel mai mare actor român, Constantin Tănase, a fost ucis de ruşi pentru celebrul „Davai ceas / Davai palton”?


Poate cel mai cunoscut actor de teatru român din toate timpurile a fost Constantin Tănase. Născut în 1880, el a murit în anul 1945, pe 29 august, în Bucureşti, ţara noastră fiind atunci în plin proces de instaurare a regimului bolşevico-comunist.

Bucureştiul era, începând cu august 1944, sub ocupaţie rusească, trupele sovietice dându-se la diferite jafuri, efectuate în ziua mare, pe străzi. Astfel, scriitorul Mihail Sebastian povestea: Soldații ruși vio*ează femei, opresc mașini în stradă, dau jos pe șofer și pasageri, se urcă la volan și dispar. Magazine prădate. După-masa, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasornice (…) azi-dimineață o tanchetă sovietică fugărind o mașină particulară pe care voia s-o confiște. Incidentele de stradă continuă. Trecători busculați ca sa dea ceasul. Ceasul e ideea fixă a soldatului rus”.

Coincidenţă sau nu, pe 29 mai 1945, la numai 38 de ani, scriitorul Mihail Sebastian moare, în urma unui accident de maşină: un camion îl lovi pe scriitor pe Bulevardul Regina Maria din Capitală, în apropierea unei staţii de tramvai. Citiţi mai multe în cadrul acestui articol: Şi-a prevestit moartea marele scriitor Mihail Sebastian, care a sfârşit printr-un accident de maşină, la 5 ani după ce a publicat romanul “Accidentul”? A fost oare doar un simplu accident nefericit sau ruşii l-au făcut dispărut pentru opiniile sale?

Celebrul actor Constantin Tănase a compus un cuplet, ironizând jafurile armatei sovietice:
„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»
De la Nistru pân’ la Don
Davai ceas, davai palton
Davai casă si moșie
Harașo, tovărășie!”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: „El tic, eu tac, el tic, eu tac”. Două zile mai târziu, la un an de la intrarea rușilor în București, marele actor era mort.

L-au omorât ruşii? Însă, nepotul actorului are o altă versiune: bunicul său a murit din cauza unui blocaj renal în urma unui tratament cu 20 de aspirine/zi, aplicat ca urmare a unei infecții faringiene survenită datorită consumului unei halbe de bere rece într-o zi călduroasă de vară.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu