Cei doi sateliţi ai planetei Marte – Phobos şi Deimos – chiar sunt artificiali? Dacă da, cine i-a pus acolo?
Aşa cum prezentam şi într-un articol din 2011 (Cum de a reuşit Jonathan Swift în “Călătoriile lui Gulliver” (1726) să ştie de existenţa sateliţilor lui Marte, cu 150 de ani înaintea descoperirii lor?), autorul Jonathan Swift în „Călătoriile lui Gulliver” ne vorbeşte în anul 1726 faptul că planeta Marte are doi mici sateliți. Acesta le dădea chiar și distanțele față de solul planetar, cât și perioadele de rotație circumplanetară. Dar… sateliții respectivi (Phobos şi Deimos) au fost descoperiți astronomic abia după 150 de ani! De unde a cunoscut Swift existența lor, cât și datele suplimentare, din care unele erau apropiate de realitate?
Odată identificat, Phobos demonstra însă că sfidează pur și simplu legea astrală a rotației, perioada lui de revoluție fiind mai redusă decât însuși timpul de rotire a planetei în jurul axei sale! Ori, niciun alt satelit din sistemul nostru solar nu încalcă legea respectivă, numai Phobos singur o face!
Dar iată și o altă ciudățenie: cei doi mici sateliţi marţieni au sensuri contrare de rotire, deși orbitele lor sunt aproape în același plan! Nicio ipoteză emisă nu a rezistat analitic, enigma continuând să persiste.
Phobos, rotindu-se suficient de aproape de planetă – la 5.980 km – iar Deimos la 20.062 km, ambii ar fi trebuit să aibă o cădere lentă spre sol. Ori, s-a constat un fapt surprinzător: cei doi sateliți și-au accelerat viteza de rotație, pentru a învinge tendința respectivă… De aici, nu a mai fost decât un pas până la fantastic: în 1951, astronomul american Hard a emis ipoteza că Phobos și Deimos ar fi sateliți artificiali!
În 1959, cunoscutul astronom rus losif Șklovski a reluat mai bine documentat această idee, demonstrând teoretic că dacă cele două luni ar fi fost obiecte naturale, ar fi trebuit ca de mult timp să se fi prăbușit pe solul marțian. Dar chiar mai mult, comparând masa, volumul și viteza ambelor luni, Șklovski afirma că acestea ar trebui să fie goale în interior – deci un motiv în plus pentru a le considera ca fiind obiecte construite artificial!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Aşa cum prezentam şi într-un articol din 2011 (Cum de a reuşit Jonathan Swift în “Călătoriile lui Gulliver” (1726) să ştie de existenţa sateliţilor lui Marte, cu 150 de ani înaintea descoperirii lor?), autorul Jonathan Swift în „Călătoriile lui Gulliver” ne vorbeşte în anul 1726 faptul că planeta Marte are doi mici sateliți. Acesta le dădea chiar și distanțele față de solul planetar, cât și perioadele de rotație circumplanetară. Dar… sateliții respectivi (Phobos şi Deimos) au fost descoperiți astronomic abia după 150 de ani! De unde a cunoscut Swift existența lor, cât și datele suplimentare, din care unele erau apropiate de realitate?
