Cazul straniu al soţilor Cumpston şi „vârtejul spaţial” din podeaua unui hotel
La 8 decembrie 1873, domnul şi doamna Thomas Cumpston, doi bătrâni respectabili din oraşul Leeds, au sosit la Bristol şi au tras la hotelul Victoria. Câteva ore mai târziu ambii erau arestaţi pentru comportament turbulent. Arestarea s-a efectuat la gară, iar domnul Cumpston, evident speriat, i-a spus şefului gării: „Eu şi soţia am fost atacaţi de o bandă de tâlhari şi am fost nevoiţi să ne apărăm cu pistolul”. Cumpston a tras de două ori, o dată în tavan, a doua oară în stradă. Bănuind că nu sunt sănătoşi la minte, şeful gării a informat poliţia.
La poliţie, soţii Cumpston au declarat că devreme, în seara respectivă, auziseră zgomote stranii şi puternice în camera lor sau în apropierea acesteia. Ei s-au plâns proprietăresei care însă nu le-a acordat atenţie. Zgomotele au încetat, iar soţii Cumpston s-au culcat. Pe la ora 3 sau 4 dimineaţa zgomotele au început din nou, de data aceasta însoţite de senzaţia că podeaua se clatină. Soţii au ţipat, cuvintele rostite de ei răsunând ciudat, fiind repetate de nişte entităţi invizibile. Podeaua „s-a deschis” iar domnul Cumpston a căzut înăuntru, parcă absorbit de o forţă nevăzută; dar soţia l-a prins şi l-a tras înapoi în cameră. Cuprinşi de panică şi convinşi că au de-a face cu tâlhari care vor să-i jefuiască, soţii au sărit pe fereastră şi au fugit la gară, având impresia tot timpul că erau urmăriţi de răufăcătorii care voiau să-i răpească.
Proprietăreasa a confirmat că a auzit nişte zgomote neobişnuite, dar nu a fost în stare să precizeze natura lor. Poliţia a cercetat camera şi a conchis că nu găsise nimic neobişnuit. La judecătorie s-a socotit că soţii Cumpston suferiseră de „halucinaţie colectivă” în consecinţă au fost eliberaţi şi daţi în custodia unui cetăţean din Leeds.
Natura reală a întâmplării ai cărei eroi au fost soţii Cumpston nu va fi lămurită niciodată. Unii, nemulţumiţi de explicaţia cu halucinaţiile, au preferat să recurg la un răspuns mai fantastic. De exemplu, Harold Wilkins, un cercetător în domeniul paranormalului avansa următoarele sugestii:
„Zgomotele stranii şi orificiul din podea, la care s-au referit soţii Cumpston, nu pot fi explicate decât dacă se acceptă că, în anumite condiţii, operează o forţă necunoscută care e în stare să creeze vârtejuri în materia solidă… Materia e ,,solidă” numai în raport cu percepţia umană; la nivelul atomic, ea poate fi descrisă ca spaţiu vid, în general. O fiinţă omenească atrasă într-un astfel de vârtej poate fi – de fapt – aruncată într-un alt loc aflat la zeci, sute, ba chiar la mii de mile depărtare de punctul de pornire. De fapt, în anumite ocazii se pare că un vârtej poate opera pe distanţe astronomice, teleportând o fiinţă de pe o planetă pe alta.”
La 8 decembrie 1873, domnul şi doamna Thomas Cumpston, doi bătrâni respectabili din oraşul Leeds, au sosit la Bristol şi au tras la hotelul Victoria. Câteva ore mai târziu ambii erau arestaţi pentru comportament turbulent. Arestarea s-a efectuat la gară, iar domnul Cumpston, evident speriat, i-a spus şefului gării: „Eu şi soţia am fost atacaţi de o bandă de tâlhari şi am fost nevoiţi să ne apărăm cu pistolul”. Cumpston a tras de două ori, o dată în tavan, a doua oară în stradă. Bănuind că nu sunt sănătoşi la minte, şeful gării a informat poliţia.
