„Tase Cuţitarul din Ferentari” – un bandit care a băgat spaima în bucureşteni


Undeva la începutul anilor 30, Bucureştii erau terorizaţi de o mulţime de bande de interlopi, care tâlhăreau, furau, luau taxe de protecţie sau făceau scandaluri publice.

Unul dintre cei mai cunoscuţi şi temuţi interlopi din acea perioadă era „Tase Cuţitarul din Ferentari”, zis şi Delfinul fiindcă fusese multă vreme marinar. Tase a avut odată mult de lucru cu un „un şoacăţ”, care a deschis o bodegă” bine asortată cu vinuri de Târnava, tocmai în colţul „bulevardului”.

„Şoacăţul” plătise impozite, autorizaţii, etc. şi nu mai înţelegea să dea şi „daibojul”, adică taxa de protecţie. S-a zbătut atâta şi a făcut şi reclamaţie la poliţie, aşa că, în ziua inaugurării localului, se aflau bine postaţi în poartă, patru gardieni zdraveni, cu mâna pe tocul revolverului.

Timp de două săptămâni, cât a fost păzit de poliţie „şoacăţul” şi-a putut vedea liniştit de negustorie, care prospera pe zi ce trecea. Dar, în a 15-a zi, când nu au rămas de pază decât doi gardieni, au venit şi s-au aşezat la mese câţiva indivizi suspecţi, în frunte cu Tase Cuţitarul zis Delfinul.
– Ei, ne-am împăcat „şoacăţe”? Şi până să răspundă patronul, înlemnit în dosul tejghelii, cuţitul lui Tase, a zburat în raftul cu lichioruri şi a spart în ţăndări sticlele scumpe, cu etichete străine. În câteva secunde, patronul, băieţii din prăvălie, gardienii şi clienţii, erau aruncaţi unul peste altul în beci.

Apoi localul a fost devastat metodic. Toate sticlele, farfuriile, tacâmurile au fost sparte şi strâmbate. Butoaiele cu bere şi rezervele de acid au fost desfăcute. Mobilierul a fost spart cu grijă, ireparabil. Când în local nu a mai rămas nimic întreg banda a spart vitrinele şi a dat jos firmele, apoi s-a risipit în misterioasele fundături ale Ferentarilor.

Afacerea a făcut vâlvă şi poliţia s-a ocupat să prindă banda, dar Tase Delfinul şi băieţii lui s-au eclipsat pentru un timp. Apoi „şoacăţul” s-a refăcut si şi-a redeschis localul. Dar de data asta a fost cuminte şi a plătit „daibojul” ca să nu i se mai întâmple nimic.

Însă vremea lui Tase Cuţitarul s-a sfârşit când în fruntea şefului Poliţiei a fost numit Gabriel Marinescu, cel care, din primele zile ale mandatului său, a luat măsuri drastice pentru combaterea bandelor care terorizau Capitala. S-au făcut numeroase razii cu gardieni publici, jandarmi şi poliţişti, au avut loc percheziţii la tăinuitori, hoţi şi complici şi toţi au fost băgaţi la beci, inclusiv celebrul Tase Cuţitarul. Lumea bucureşteană răsufla uşurată…

Sursa: blogul „bucurestiidealtadata.blogspot.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock