Călugării din secolul al XII-lea care au văzut Luna împărţită în două, precum şi o explozie uriaşă. Ce-a cauzat acest fenomen?
La 18 iunie 1178, Gervase de Canterbury, un cronicar medieval, și alți patru călugări au asistat la ceva ciudat pe cer la o oră după apusul Soarelui. Potrivit lui Gervase, cornul superior al semilunii a fost împărțit în două. El a descris incidentul în detaliu, spunând că „din punctul mijlociu al diviziunii, a răsărit o torță în flăcări, care a aruncat, pe o distanță considerabilă, foc, cărbuni încinși și scântei”. El a adăugat, de asemenea, că Luna „s-a zvârcolit, parcă de anxietate” și „a pulsat ca un șarpe rănit”.
Aşadar, ce-a fost? De ce a „explodat” Luna? Povestea i-a derutat pe astronomi și oamenii de știință, care au multe teorii cu privire la ceea ce a cauzat această observare unică și aparent izolată. Astfel, în anul 1976, geologul Jack B. Hartung a spus că descrierea seamănă foarte mult cu ceea ce s-ar fi văzut în timpul formării craterului cunoscut sub numele de Giordano Bruno, un crater relativ nou în ceea ce privește cronologia Lunii. Având în vedere că Luna este adesea lovită de micro-meteoriți, care ridică praf, putem spune că craterul Giordano Bruno s-a format la un moment dat în timpul istoriei omenirii și nu este în afara posibilității ca acest crater să fi fost format în 1178. Există, totuși, o problemă cu această teorie. Crearea unui crater la fel de mare ca craterul Giordano Bruno ar ridica suficiente resturi pentru a face vizibilă pe Lună o „furtună de praf” timp de o săptămână în întreaga lume. Cu toate acestea, nu există astfel de înregistrări în niciuna dintre cele mai importante culturi astronomice ale epocii, inclusiv în cea europeană, chineză, arabă, japoneză și coreeană.
În 2001, Paul Withers de la Laboratorul Lunar și Planetar al Universității din Arizona a propus o nouă teorie: cei 5 martori s-au aflat la locul potrivit şi la momentul potrivit pentru a observa un meteorit care se prăbuşea pe Pământ, dar care se afla direct în fața Lunii. Și a fost un meteorit destul de spectaculos, care a izbucnit în flăcări în atmosfera Pământului. Asta ar explica de ce doar 5 persoane au văzut acest fenomen. Dacă ei s-ar fi aflat la 5 km distanţă faţă de locul original, atunci nu ar mai fi observat pe Lună acest incident.
Desigur, este imposibil să se dovedească această teorie cu privire la ceea ce au văzut cei cinci călugări din Canterbury…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
La 18 iunie 1178, Gervase de Canterbury, un cronicar medieval, și alți patru călugări au asistat la ceva ciudat pe cer la o oră după apusul Soarelui. Potrivit lui Gervase, cornul superior al semilunii a fost împărțit în două. El a descris incidentul în detaliu, spunând că „din punctul mijlociu al diviziunii, a răsărit o torță în flăcări, care a aruncat, pe o distanță considerabilă, foc, cărbuni încinși și scântei”. El a adăugat, de asemenea, că Luna „s-a zvârcolit, parcă de anxietate” și „a pulsat ca un șarpe rănit”.
