În rândul marilor mistere ale lumii, un loc aparte îl reprezintă blestemul. Astfel, celebrul scriitor Albert Camus, autorul printre altele al „Micului Prinţ”, cunoştea legenda unui „vechi blestem ţigănesc” aruncat asupra unui punct (kilometrul 88,4) de pe Şoseaua Naţională nr. 5 din Franţa care ar fi fost urmarea izgonirii din acel loc a unei şatre de ţigani.
Între anul 1925 ( anul aruncării blestemului) şi anul 1960 în acel punct se produseseră 12 accidente mortale de circulaţie. Albert Camus studiase faptele şi scrisese despre ele, fiind chiar la un moment dat acuzat că doreşte să întreţină această legendă. Dar ca un făcut, următoarea victimă va fi el însuşi, mort într-un accident de circulaţie exact la kilometrul 88,4!
Şi mai ciudată este soarta celebrei familii de industriaşi Michelin, ce în acelaşi punct al şoselei a fost victima a 7 accidente. În 1937, mor Pierre Michelin şi patru pasageri membrii ai familiei cu diferite grade de rudenie, iar în 1947 Pierre Boulanger ce făcea parte şi el din familie.
Preşedintele societăţii Michelin are şi el un grav accident de circulaţie tot în acelaşi punct, iar în 1949 mor Jean Luc Michelin şi alţi trei pasageri. Dar lucrurile nu s-au oprit la anul morţii lui Camus, tragediile de la kilometrul 88,4 continuă şi astăzi.