În toate timpurile, aurul a fost apreciat nu doar pentru faptul că nu „rugineşte” (cum o fac majoritatea metalelor), ci şi a faptului că are o strălucire gălbuie incredibilă, care se aseamănă cu cea a răsăritului sau apusului de soare.
Strălucirea aurului i-au fascinat şi îi fascinează și pe oamenii de știință. De exemplu, la începutul anilor 2000, John Fackler, un chimist de la o universitate americană, a măsurat o emisie luminoasă total neașteptată a aurului. Când un compus chimic este supus unui fascicul luminos, ca reacție acesta emite la o lumină fluorescentă. Or, omul de ştiinţă american a descoperit că lumina fluorescentă emisă de unele fragmente pe aur ar putea dura de un milion de ori mai mult timp decât emisiunile observate în mod obișnuit.
Cauzele acestei radiații neobișnuite nu sunt înțelese pe deplin, dar aplicațiile în medicină, genetică sau chimie sunt promițătoare. Lumina fluorescentă a unor agregate din aur își schimbă culoarea în funcție de natura atomilor care îi înconjoară. În acest fel poate fi relevată prezența unor compuși chimici chiar în concentrație infimă. Introducând aur într-o celulă umană, s-ar putea, datorită luminii sale, să se analizeze compoziția chimică și, implicit, să se detecteze eventuale maladii.











