Au extratereştrii intenţii malefice sau nu?


extraterestri25De mii de ani, obiecte zburătoare neidentificate brăzdează cerul planetei, fără a ne dezvălui nimic din imensul lor secret. Ipoteze din ce în ce mai fanteziste asupra originii lor au apărut din dorinţa de a găsi o explicaţie plauzibilă pentru numeroasele întâmplări stranii.

OZN-urile nu numai că au fost văzute, dar mulţi pământeni susţin că au şi intrat în contact cu locuitorii navelor extraterestre.

Unii s-au dovedit a fi impostori, dornici de publicitate, oameni cu probleme psihice sau de o credibilitate îndoielnică. Dar o mare parte dintre cei care susţin că au participat la o aşa-numită întâlnire de gradul III sunt persoane serioase, chiar  cercetători cu renume.

OZN-urile rămân un semn de întrebare pentru ştiinţa contemporană, iar relatările pământenilor răpiţi întregesc misterul acestei enigme, deocamdată imposibil de descifrat.

Iată însă ca afirmaţiile unei cercetătoare din Canada, care susţine că a fi răpit de extratereştri poate fi o experienţă destul de plăcută, adăugă şi mai multe semne de întrebare la problema OZN.

Amabilii omuleţi verzi

Antropologul Krista Henriksen susţine că studiul său, aplicat la persoane care afirmă că au fost răpite de extratereştri, sugerează că aceştia sunt destul de amabili! Cercetătoarea chiar a declarat cu convingere ziarului The Edmonton News: „Extratereştrii le spun oamenilor că nu sunt singuri, că sunt deosebiţi şi că sunt aleşi pentru o misiune”.

Krista Henriksen a studiat declaraţiile a 60 de bărbaţi şi femei care susţin că au avut întâlniri de gradul III. Majoritatea îşi amintesc că li s-a spus că lumea are probleme grave şi profunde, ei fiind aleşi să facă ceva în această privinţă. Cercetătoarea recunoaşte că uneori extratereştrii au mesaje răutăcioase, care vădesc intenţia de a manipula, dar numărul acestora nu este reprezentativ. „De cele mai multe ori, extratereştrii au mesaje binevoitoare”, este concluzia Kristei.

Dar declaraţia ei finală demonstrează că nu este interesată atât de amabilitatea omuleţilor verzi, cât de omuleţii de pe Pământ: „Deşi am destul de multe dubii că extratereştrii au răpit vreodată pe cineva, sunt de părere că este important că fenomenul să fie studiat, pentru a înţelege mai bine natura umană”. Conform lui Chris Rutkowski, coordonator ştiinţific la Ufology Research din Manitoba, numai în 2001 Canada a înregistrat 375 de rapoarte de întâlniri cu extratereştri.

Ideea caracterului demonic al răpirilor e relativ răspândită. Există cercetători în domeniul OZN care au o cu totul altă viziune despre amabilitatea extratereştrilor. Astfel, ideea caracterului demonic al răpirilor este relativ răspândită. De exemplu, Wes Clark, inginer la Centrul Spaţial Kennedy, şi colaboratorii săi au găsit martori care afirmă că, în momentul premergător răpirii – paralizie, confuzie, sentimentul unei prezenţe străine, au invocat repetat numele lui Iisus, iar aceste simptome au dispărut. Concluzia inginerului Clark a fost că, prin rugăciune, demonii au fost exorcizaţi, ceea ce dovedeşte o dată în plus caracterul necurat al acestui tip de răpiri, a subliniat el.

În viitorul apropiat, Dumnezeu va evacua milioane de oameni

Un alt exemplu este cel al scriitorilor David Allen Lewis şi Robert Schreckhise, care aminteau într-un bestseller despre răpirile OZN, că atât entităţile aparent binevoitoare, cât şi cele ostile vor juca un rol crescând în pregătirea unui segment al umanităţii pentru întâmpinarea Antichristului. Cei doi nu sunt singurii care au această părere, mai mulţi scriitori de diverse naţionalităţi care au abordat acest domeniu afirmând de-a lungul timpului ca, în viitorul apropiat, Dumnezeu va evacua milioane de oameni, pentru a-i salva de ororile care vor copleşi Pământul. După părerea acestora, adevăratul motiv pentru care vizitatorii sunt aici este să pregătească şi apoi să efectueze aceasta evacuare.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock