Într-un ziar din Uganda de acum 20 de ani este prezentată o creatură ciudată, cu 6 degete la mâini şi picioare


Acesta este un articol dintr-un ziar local („Bukedde”) din Uganda de la începutul anilor 2000. Articolul vorbește despre o entitate malefică care obișnuia să atace femeile într-o anumită regiune. Bizar este faptul că, potrivit martorilor, entitatea îşi schimba genul, adică a fost la un moment dat bărbat și s-a transformat într-o femeie în momentul în care a murit, înainte de aceasta transformându-se complet într-un alt animal.

Articolul mai spune că entitatea avea 6 degete de la mâini și la picioare, pe fiecare membru, precum și 3 rânduri de dinți. Adică, nu putea fi om. Ziarul pretinde că au fost nevoie de 6 gloanțe pentru a-l doborî pe intrusul necunoscut. Însă, chiar şi aşa, nu a murit imediat, ci s-a stins la 2 ore după ce a fost împușcat.

Dacă se mărește îndeaproape creatura din fotografie, se observă clar că pielea şi capul au o culoare care nu reprezintă ceva uman. Creatura pare să aibă un cap oval, cu ochi mari și o culoare albastră neagră pe piele. Online se pare că nu se găseşte nimic referitor la ziarul respectiv; este doar o fotografie făcută ziarului respectiv de la începutul anilor 2000.

Uganda este o țară din estul Africii; limba oficială a ţării (în afară de engleză) este Luganda. Iată o încercare primitivă de traducere a articolului din ziar cu ajutorul lui Google Translate:

„Entitatea s-a purtat urât cu femeile din Mityana. Se spune că s-a transformat într-o fiară, apoi s-a transformat în bărbat și a fost ucisă după ce s-a transformat într-o femeie. Vânătoarea a ceea ce se pretinde a fi un djinn care hărțuia femeile în Mubende a escaladat. A fost împușcat de 6 ori. Este de necrezut: se spune că atunci când au ajuns să-l captureze, creatura a apărut ca și cum ar fi (…)”


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.