Să ne referim la constanta precesională a Pământului. Aceasta este extrem de dificil de determinat fără instrumente sofisticate, necesitând a perioadă foarte lungă de observație susținută. Majoritatea civilizațiilor din trecut nici măcar nu au fost conștienți de această mișcare subtilă a Pământului, cu atât mai puțin ca aceasta să fie măsurată cu un grad mare de precizie. Grecii antici, de exemplu, doar bănuiau că o astfel de mișcare există și au estimat-o la 36 de secunde de arc pe an. Valoarea dată de civilizaţia indiană antică era de 54 de secunde de arc pe an – un lucru remarcabil, datorită apropierii sale de valoarea reală – de 50,4 arc-secunde.
O altă realizare excepţională a astronomiei indiene, care e chiar mai importantă decât cunoașterea precesiunii, o reprezintă mișcările nodurilor și apsidelor orbitelor planetare, așa cum aflăm din Sūrya-Siddhānta. Aceste mișcări sunt mult mai fine (deci, mai greu de aflat) decât mişcările de precesie. De exemplu, mișcarea apsidei pentru Saturn este de 1° în 300.000 de ani.
Sūrya-Siddhānta este un tratat indian de astronomie, scris în limba sanscrită şi datat din secolele IV-V. În lucrare, sunt descrise reguli pentru calcularea mișcărilor diferitelor planete și ale Lunii în raport cu diferite constelații, diametre ale diferitelor planete și calcule ale orbitelor diferitelor corpuri astronomice. Textul Sūrya-Siddhānta este compus din versuri formate din două rânduri, fiecare împărțit în două jumătăți, a câte opt silabe fiecare.











