Dovezi preistorice impresionante care arată prezenţa OZN-urilor în Chile pot fi găsite în nenumărate manifestări de artă în piatră, în Talabre şi Maria Elena, zone situate în statul Chile din America de Sud.
O petroglifă ciudată din Talabre, datată din perioada preistorică, a atras curiozitatea, datorită prezenţei unei fiinţe ciudate, cu cap oval, ochi mari şi mâini. Mulţi au asociat această imagine cu un extraterestru sau cu o zeitate.
Petroglifele de pe suprafaţa pietrelor au fost erodate cu timpul, şi au fost realizate în apropierea cimitirelor aşezărilor omeneşti, ca şi zone de veneraţie.
Sotero Armenya, preşedintele comunităţii din Talabre, a declarat că acest petroglif enigmatic a atras atenţia turiştilor şi localnicilor. El a mai explicat faptul că petrogliful este unul natural. „Problema este că structura sa este afectată de climat şi de condiţiile geografice”, a mai declarat oficialul.
Dagoberto Pena, profesor de ecoturism la Universitatea Andres Bello, şi unul dintre cei care au escaladat Muntele Everest, a declarat că această imagine a fost descoperită şi fotografiată acum doi ani.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025