Astronomii au găsit exoplanete care ascund oceane masive sub atmosfera lor de hidrogen. O fi trăind pe acolo extratereştri?


Aşa cum ne spune site-ul sci-news.com, se pare că astronomii au găsit o nouă clasă de exoplanete – cele care au oceane masive ascunse sub atmosfera densă alcătuită din hidrogen. De ce e atât de importantă această descoperire? Pentru că ele sunt candidate perfecte pentru căutarea condițiilor propice vieții în afara sistemului nostru solar.

Înainte se credea că, din cauza atmosferei bogate în hidrogen, presiunile și temperaturile de la suprafața unor astfel de planete ar fi prea ridicate pentru a exista acolo viaţă. Însă, un nou studiu arată că, în anumite condiții, aceste planete ar putea fi locuibile, pe partea aflată permanent în întuneric faţă de steaua pe care o orbitează (la fel cum Luna are şi ea o parte mereu ascunsă faţă de Terra).

Comunitatea ştiinţifică a greşit concentrându-se doar pe exoplanetele asemănătoare Pământului, crezându-se că doar acestea pot susţine viaţa. Dar iată că această nouă clasă de planete oferă o șansă mai bună de a găsi câteva urme ale unor biosemnături.

Ar putea trăi extratereştrii pe acolo?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.