Suntem împinşi de o forţă enigmatică necunoscută – un vid cosmic care ne face să ne deplasăm cu 630 km/secundă


Chiar dacă nu putem simți, noi ne aflăm mereu în mișcare, şi asta pentru că Pământul se rotește în mod constant la aproximativ 1.670 km/h, în timp ce orbitează în jurul Soarelui la 108.000 km/h, care, la rândul lui, se mişcă în jurul Căii Lactee, la o viteză de aproximativ 782.000 km/h. Galaxia noastră se mișcă şi ea repede, odată cu extinderea Universului, cu viteza de 630 km/secundă.

Dar, marea întrebare care se pune este aceasta: de ce galaxia noastră, Calea Lactee, se deplasează cu o astfel de viteză uluitoare? Iniţial, cosmologii credeau că Marele Atractor – o zonă densă a Universului, compusă din grupuri de galaxii, aflată la 150 de milioane de ani-lumină de Calea Lactee – este responsabil pentru atragerea galaxiei noastre prin spațiul cosmic. Ulterior, alți astronomi au sugerat că Clusterul Shapley – o regiune formată din peste două clustere de galaxii amplasate aproximativ la 750 de milioane de ani-lumină depărtare – e cel responsabil de atracţia Căii Lactee.

Dar, totuşi nici Marele Atractor şi nici Clusterul Shapley nu au forţa de atracţie suficientă pentru viteza extraordinară a Căii Lactee. Trebuie să fie o altă forță în joc, o forță opusă, care să împingă galaxia, în loc s-o atragă.

Pe baza unor cercetări efectuate de profesorul Yehuda Hoffman, de la Institutul de Fizică al Universităţii Ebraice Racah și de oameni de știință din Franța și Hawaii, Calea Lactee nu e doar atrasă, ci şi împinsă. Iar forţa de împingere o exercită o regiune goală din Universul nostru, care nu afectează doar propria noastră galaxie, ci şi vecina noastră, galaxia Andromeda. Cercetătorii au numit regiunea ca „Împingătorul Dipol”.

Prezența acestui vid intergalactic nu este ceva nou, doar că astronomii nu au ştiut cum să dovedească acest lucru… până acum. Pentru aceasta, cercetătorii s-au concentrat în analiza mişcării a peste 8.000 de galaxii. Procedând astfel, ei au reușit să creeze o hartă 3D a așa-numitului „câmp de curgere galactică”. Astfel, ei au tras concluzia că, la fel cum există regiuni care „trag” galaxiile cu o forță gravitațională intensă, la fel există, de asemenea, regiuni care împing galaxii.

Aşadar „Împingătorul Dipol” este explicația pentru care Calea Lactee se mișcă așa cum o face acum. Și, odată cu descoperirea acestui vid cosmic, se speră că vom face un alt pas mai aproape pentru a înțelege Universul mai bine.

Sursa (traducerea şi adaptarea): wallstreetpit.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO