Constatare şocantă a unui critic literar român în anul 1975: „Nu mai sunt zăpezile de altădată. S-a revoluţionat mersul anotimpurilor, ca şi acela al societăţilor de pretutindeni!”
Criticul literar, specialist în Caragiale, Şerban Cioculescu (1902-1988), scoate în 1975 o carte excepţională intitulată simplu „Amintiri”. Am citit-o şi eu şi-am dat peste următorul fragment, în care autorul îşi povesteşte anii de copilărie, de la începutul secolului al XX-lea, deci cu mai bine de un secol în urmă. Citez următoarele fragmente:
„Iernile copilăriei mele erau de basm. Cădeau ninsori uriaşe, zile întregi de-a rândul, necontenit, îngropând sub ele străzile şi curţile, blocând uşile şi porţile. Dimineaţa, oamenii se luptau cu lopeţile să facă pârtie, ridicând mormane uneori peste stat de om. Era bucuria copiilor din cartier, care se băteau cu bulgări, îşi vârau zăpadă în gât, făceau oameni albi cu ochi de cărbune şi se dădeau pe gheaţă, la derdeluş. (…)
S-au schimbat vremurile, s-a schimbat şi vremea. Nu mai sunt ierni cu zăpadă din belşug, s-au dus troienele de altădată, cu ele s-au mistuit şi săniile, şi clopoţeii, şi bucuria lor. S-a revoluţionat mersul anotimpurilor ca şi acela al societăţilor de pretutindeni, am trăit să văd revelion uscat, fără fulg de zăpadă, să aud tunete şi să mă orbească fulgerele la început de primăvară, să aud că a nins în Sahara şi alte veşti de necrezut!
Am ajuns acum, în pragul vârstei patriarhilor, să nu mai cred în meteorologie, pretinsa ramură a ştiinţei, care nu ne spune adevărul decât a doua zi după ce s-au produs fenomenele, înşelându-se însă asupra zilei de mâine.
Când eram copil, prognozele meteorologiei nu îşi arogau cu trufie infailibilitatea, iar toate vârstele erau împăcate cu legile necruţătoare ale climei noastre continentale. Aşteptam iarna nu numai pentru darurile de Sf. Nicolae, de Crăciun şi de Anul Nou. Îi doream fierbinte zăpezile, cu tot alaiul lor de bucurii. Împărăteasa albă şi-a pierdut mantia de hermină cu trenă nesfârşită”.
Aşadar, autorul compară iernile copilăriei sale cu cele ale perioadei în care trăia; existau cel puţin 60 de ani diferenţă şi el observă că „nu mai sunt ierni cu zăpadă din belşug, s-au dus troienele de altădată”. Adică „s-au schimbat vremurile, s-a schimbat şi vremea”. Culmea este că şi părinţii noştri ne spun acelaşi lucru: „Nu mai sunt iernile de altădată, aşa cum erau pe vremurile lor, anii 60-70, comparativ cu anii 2020”. Adică, dacă prin anii 60-70-80, tot mai erau ierne grele, în zilele noastre iernile aproape că nu mai sunt deloc. Comparaţia dintre iernile de la începutul secolului XX cu cele din anii 2020 nu ar mai avea rost, pentru că ar fi mult prea evidente…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Criticul literar, specialist în Caragiale, Şerban Cioculescu (1902-1988), scoate în 1975 o carte excepţională intitulată simplu „Amintiri”. Am citit-o şi eu şi-am dat peste următorul fragment, în care autorul îşi povesteşte anii de copilărie, de la începutul secolului al XX-lea, deci cu mai bine de un secol în urmă. Citez următoarele fragmente:
