Experiment secret în România anilor ’80? Un medium a ajuns în „lumea de dincolo” şi a povestit tulburat ce a întâlnit acolo…


În anii ’80, spun diverse surse, în România comuniştii au realizat un experiment extrasenzorial secret. În ce a constat el? Un medium, cu aptitudini deosebite, s-a oferit să povestească cu ochii minţii ce se întâmplă în zonele din Munţii Buzăului, acolo unde aparatele indicau o tulburare energetică excesivă. El trebuia doar să intre într-o stare de transă şi să comunice ce se întâmplă acolo.

Experimentul a început, dar mediumul se pare că pur şi simplu a dispărut din faţa experimentatorilor! A fost găsit după o oră, cu faţa la pământ, la câteva sute de metri de locul unde dispăruse. Primele sale cuvinte au fost: „Am fost dincolo”!

Ulterior, mediumul a dat mai multe detalii. A fost aspirat într-un fel de tunel, la capătul căruia era o lumină strălucitoare, pe care el a apreciat-o ca o radiaţie luminoasă de 300.000 de grade Kelvin. Peisajul din „Lumea de Dincolo” era tulburător: se asemăna cu cel pământean, dar culorile mult mai pure. Acolo, erau nişte fiinţe asemănătoare oamenilor, dar, în mod straniu, ei păreau mai „normali” decât noi, oamenii. Nu a putut lua contact cu ei, pentru că ei păreau că rătăcesc fără ţel, pierduţi în timp şi spaţiu. Mediumul a mai apreciat că a stat mai puţin de o secundă în acea lume, de aceea a fost mirat când i s-a spus că a fost vorba de 1 oră…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.