Un liliac gigant, aproape cât un om de mare, produce stupoare pe Internet. Chiar există aşa ceva?


Imagine: Twitter / AlexJoestar622

O fotografie cu un liliac enorm atârnat cu susul în jos de un tavan a creat recent stupoare pe Internet. Social media din ultimele două zile este concentrată pe o fotografie care arată ceea ce pare a fi un liliac „de dimensiuni umane”, pe care cineva l-a prins pe camera foto într-un șopron sau garaj.

Această poză a fost postată pe Twitter de către utilizatorul @AlexJoestar622 care a scris: „Vă amintiţi când am scris despre Filipine, unde există lilieci de dimensiuni umane? Da, despre asta vorbeam.”

Dar această imagine arată într-adevăr un liliac uriaș sau este o farsă? În mod surprinzător, este un animal adevărat, cu unele amendamente. În primul rând, imaginea nu este nouă, a mai apărut on-line înainte. În al doilea rând, liliacul, deși este enorm, nu este chiar de dimensiunea unui om adult. În schimb, numai anvergura aripilor sale măsoară peste 1,5 metri. De asemenea, este posibil ca perspectiva fotografiei să facă liliacul să pară mai mare decât este în realitate.

Specia respectivă – vulpea zburătoare gigantică cu coroană de aur – este considerată a fi în pericol de dispariţie, din cauza defrișărilor, braconajului și a altor activități umane distructive.

Imagine: Twitter / AlexJoestar622