Extratereştri cu chipuri incredibile apar fotografiaţi pe un cristal?


Imagine: reddit.com + prelucrare proprie

Un utilizator de pe platforma Reddit, Viktore Atlantean, a creat o postare în care prezintă un cristal pe care îl deţine şi unde (susţine el) ar fi făcut, timp de 2 ani, o mulţime de fotografii ale unor extratereştri care îi apar în respectivul cristal. Şi această postare este însoţită de o poză a cristalului respectiv.

Acum… dacă e să fim oneşti, uitându-ne cu atenţie la fotografia postată a cristalului, se observă cel puţin 2 capete ale unor „fiinte interdimensionale” (să le spun aşa), pe care le-am înconjurat cu roşu în fotografia originală.

Imagine: reddit.com
Imagine: reddit.com

Primul chip este mai mare şi este situat în partea de centru-sus a fotografiei. Aici observăm un cap oval, dar care se termină ascuţit spre bărbie. Se observă, de asemenea, doi ochi oblici, un nas şi o gură mică. Cel de-al doilea chip este mai mic şi este situat în partea de jos a fotografiei; el este mai puţin conturat, dar apar aceiaşi doi ochi, nas şi gură.

Mulţi o să spună că totul este doar o pareidolie; nu neg că ar putea fi şi aşa ceva, deşi în cazul acesta mi se pare prea mare coincidenţa.

Dar, să presupunem că aceste chipuri sunt reale; prin ce metodă fizică ajung ele să fie „inscripţionate” pe un cristal? Sunt ele de actualitate sau sunt de fapt sunt chipuri din trecut, care au fost înregistrate în memoria cristalului?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025