„Extraterestrul Amoco” – cea mai misterioasă reclamă care a apărut într-o revistă militară


În noiembrie 1989, corporaţia americană AMOCO (THORNELL Advanced Aerospace Composites, Inc.) a publicat o reclamă în revista „Aviation Week and Space Technology”. Reclama se intitula „Tehnologie atât de avansată, încât vă va ajuta să răspundeți la câteva mari întrebări”. Reclama era însoţită de o fotografie color, pe o pagină completă, în care se putea observa un cap de extraterestru, ce avea o mână ridicată, cu 4 degete, într-un gest de prietenie.

Un fost angajat NASA, care a analizat fotografia din revistă, a spus că, din punctul său de vedere, aceasta ar fi o poză a unui extraterestru făcută de un alt extraterestru, cu o cameră foto furnizată de NASA (oricât de incredibil ar fi acest lucru). Dacă se analizează cu atenţie fotografia, se pare că în colţul din ochiul stâng al extraterestrului s-ar observa o mică lacrimă; de asemenea se pare că „alien”-ul ar avea şi nişte păr pe gât.

„Extraterestrul Amoco” cum a fost el denumit de atunci a devenit celebru în rândul conspiraţioniştilor, mai ales că apare pe pagina 51 a revistei, făcând astfel aluzie la faimoasa „Zonă 51” („Area 51”), una dintre cele mai secrete baze ale Armatei Americane. Conspiraţioniştii spun că în Zona 51 se află ţinuţi extratereştri, dar şi diverse modele de OZN-uri.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.