La începutul anilor ’90, cercetătorul Ed Komarek Jr. a oferit importante detalii despre contactul secret cu extraterestrii al Armatei SUA şi despre deţinerea de navete extraterestre într-un interviu cu un pilot al Forţelor Aviatice care nu se mai afla în serviciul militar (se afla în rezervă). Martorul zburase în misiuni secrete ale Forţei Aeriene Americane în Africa şi în alte zone, la sfârşitul anilor ’40 şi la începutul anilor ’50. El era unul dintre cei 59 de indivizi care făceau parte dintr-un grup de elită care zbura în aceste misiuni speciale. S-a pensionat pe caz de boală la sfârşitul anilor ’50, dar i-a fost plătită tăcerea cu o rentă lunară până la mijlocul anilor ’80.
În misiunea sa secretă, el şi ceilalţi oameni erau de aşteptat să se întâlnească şi chiar au intrat în contact cu nave extraterestre. Fostul militar a avut parte şi de o întâlnire cu două nave şi ocupanţii săi, în anii ’70, pe un drum în apropiere de locul în care locuia.
Martorul a declarat că văzuse în dosarele top-secret poze cu extratereştri blonzi şi cu ochi albaştri care semănau cu oamenii. El nu a vrut să vorbească despre extratereştri sau despre pozele cu ei. Fostul militar a mai spus că a asistat la întâlnirea preşedintelui Eisenhower cu extraterestrii, acesta făcând un tur la bordul navelor extraterestre. Una dintre farfuriile zburătoare din alte lumi, în stare de funcţionare, i-ar fi fost oferită Guvernului american, însă specialiştii înţelesese foarte puţine despre cum funcţiona nava, cu atât mai puţin despre forţa care o punea în mişcare.
La un moment dat, militarul în retragere văzuse o navă mai mică într-un hambar; el spuse că pe podeaua hambarului erau şi corpuri extraterestre nemişcate, însă erau acoperite şi păreau să aibă în jur de 1,5 metri înălţime.