O femeie din Anglia a evitat la limită un accident de maşină, după ce „a alunecat în timp” (sau în altă dimensiune)?


Există alunecări în timp? Desigur că da. Iată, de exemplu, ce-a păţit o femeie într-o noapte întunecoasă din luna martie 1979. Doamna Barbara Davison a scăpat ca prin urechile acului, când a evitat un grav accident rutier pe drumul de ocolire Sevenoaks din Kent.

Conducând singură pe un teren pe care-l cunoştea foarte bine, doamna Davison s-a mirat când a văzut partea carosabilă din faţa ei dispărând brusc, apărând în locul ei un alt drum, mai îngust, ce părea că duce undeva, în dreapta ei. Ignorând plină de curaj ceea ce vedea cu ochii, a continuat să conducă spre stânga, prin întunericul în care ştia că trebuie să se afle drumul adevărat. Peste câteva secunde, trecuse de poteca întunecoasă şi totul revenise la normal. Dacă ar fi urmat drumul-fantomă, ar fi nimerit drept în traficul ce venea din sens opus.

S-a constatat că experienţa trăită de femeia din Kent – pe care aceasta a relatat-o unui ziar local – s-a potrivit cu povestirile a cel puţin trei şoferi care au parcurs acelaşi drum în acea noapte. Cu toate acestea, ciudat este că în locul respectiv nu existase niciun cot la dreapta de mai bine de douăzeci de ani.

Ca şi Barbara Davison, niciunul dintre acei conducători auto nu încercaseră să cotească la dreapta, dar ziariştii locali care au cercetat fenomenul, au descoperit că pe respectivul tronson de drum, în ultimele 18 luni, avuseseră loc nu mai puţin de patru accidente mortale. În fiecare din acele tragedii, şoferii cotiseră în mod inexplicabil spre spaţiul central acoperit cu iarbă al drumului de ocolire cu dublu sens.

Experţii în trafic rutier au încercat la vremea aceea să stabilească dacă lumina lunii sau farurile vehiculelor ce veneau din sens opus ar fi putut crea o iluzie care să-i fi îndemnat pe şoferi să cotească în direcţie greşită. Nu au găsit nici o explicaţie firească a accidentelor…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025