O Inteligenţă Artificială Google ştie cu probabilitate de 95% când veţi muri


Ştirea poate fi una şocantă pentru mulţi, dar este adevărată: o Inteligenţă Artificială a lui Google poate determina, cu o precizie de aproximativ 95%, când pacienții spitalizați vor muri.

Posibilitatea de a afla cât timp ați mai putea trăi nu este ceva plăcut pentru toată lumea, dar pentru medici ar putea fi de folos, o predicție a morţii unui pacient putând îmbunătăți îngrijirea lui până la sfârșitul vieții, iar rudele pacientului respectiv ar putea fi informate în avans.

În prim-planul acestei tehnologii se află Inteligența Artificială Medical Brain a lui Google, cea care determină cât timp i-a mai rămas unui pacient să trăiască, examinând fiecare detaliu al dosarului medical. Într-un studiu recent, algoritmul predictiv al sistemului a încercat să determine în ce moment ar putea muri pacienții din două spitale; el a atins rate de acuratețe impresionante, cuprinse între 93 și 95%. Aceste rate sunt mult mai exacte decât modelul predictiv tradiţional.

În timp ce tehnologia este, fără îndoială, una impresionantă, criticii şi-au exprimat preocupările cu privire la accesul sistemului la informațiile personale. Începând din 2013, Inteligenţa Artificială DeepMind de la Google a beneficiat, de exemplu, de acces la evidența medicală a 1,6 milioane de pacienți.

Cu siguranță nu este imposibil ca, în viitorul apropiat, Inteligenţa Artificială de la Google să știe mai multe despre noi decât știm noi înșine.

Foto: pixabay.com (Commons Creative – free)

DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.