În luna august 2018, s-a descoperit o mică scurgere în capsula rusească Soyuz, atașată la Staţia Spaţială Internaţională, despre care inițial s-a crezut că a fost cauzată de un meteorit; mai târziu s-a suspectat că gaura a fost făcută în timp ce capsula era încă la sol. Gaura a fost închisă din interior cu răşină epoxidică, dar cei de la agenţia spaţială rusă, Roscosmos, au trimis doi astronauţi pentru a observa gaura din exterior.
Astronauţii Oleg Kononenko şi Serghei Prokopiev n-au avut o sarcină uşoară; pentru a ajunge la gaură a fost nevoie de aproape 4 ore. Odată ajunşi acolo, ei au folosit un cuțit pentru a tăia o bucată de 25 x 25 cm din izolație, expunând gaura de 2 milimetri și trimiţând videoclipul către misiunea de control.
Dar, de acum începe misterul, aşa cum ne explică site-ul sputniknews.com, într-un articol publicat pe 12 decembrie 2018. „Fotografiile făcute de astronauţi au fost studiate și nu au fost detectate urme de burghiu pe plăcile de protecție micrometoritice”. În timp ce suprafața interioară a arătat semne de burghiu care sugerează că gaura a fost realizată de oameni, nu existau astfel de urme şi pe cealaltă parte. De asemenea, astronauţii ruşi au dat peste o substanță misterioasă neagră-aurie în gaură, substanţă care urmează să fie dusă înapoi pe Pământ pentru analiză.
Dar, articolul de pe sputniknews nu mai pune accent pe substanța misterioasă neagră-aurie. Ce e cu ea? Roscosmos nu a dorit să facă alte comentarii despre posibila origine a sa. Substanța va fi adusă la Roscosmos pe 20 decembrie 2018. Vor mai dezvălui ruşii ceva?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025