Foloseau vechii azteci discuri de aur zburătoare, care se bazau pe energie cosmică?

În „Cartea neagră a farfuriilor zburătoare”, autorul Durrant relatează o întâmplare din secolul Conchistei (adică al XVI-lea). După un pasaj consacrat pietrei tombale de la Palenque, el continuă astfel:

Să nu părăsim Mexicul şi să facem apel la Bernardo Diaz del Castillo, care a consemnat cu fidelitate marile fapte (şi atrocităţi) ale conchistadorului spaniol Fernando Cortez. În timpul primei sale întrevederi cu împăratul Montezuma II, acesta i-a dăruit lui Cortez două mari discuri, părând a fi de aur, prevăzute cu un fel de cupolă.

Interpretul a explicat cum sunt folosite: fiind confecţionate dintr-un aliaj de aur cu o greutate specifică inferioară celei a metalului de bază, ele erau făcute să vibreze prin lovituri; un om, instalat în cupolă, provoca aceste vibraţii; ajungând la un anumit diapazon, ele determinau levitarea şi deplasarea discurilor; se putea călători astfel în văzduh, întreţinând vibraţiile prin bătăi.

Discurile erau de mărimi diferite; din pricina sunetului pe care-l emiteau, li se spunea „discuri şuierătoare”; unii cred că erau încărcate cu energie cosmică prin acumulare, echilibrându-se astfel forţa gravitaţiei. O demonstraţie de zbor a fost făcută în faţa lui Cortez. Dar duhovnicul său, Dom Gerolamo de Aguillar, a socotit că era vorba de o operă demoniacă; urmându-i sfatul, Cortez a pus să fie topite discurile; din ele s-a obţinut un aur foarte pur, precum şi un metal alb strălucitor necunoscut, după cum povesteşte istoricul spaniol”.