Centrul Căii Lactee are gust de zmeură şi miros de rom, potrivit astronomilor care au descoperit în zonă urme de formiat de etil, studiul lor fiind prezentat în cadrul Săptămânii Europene a Astronomiei, care are loc la Universitatea din Hertfordshire (Marea Britanie), informează The Guardian.
Analizând existenţa substanţelor chimice din spaţiu care ar putea genera viaţă pe alte planete – aminoacizii, cercetătorii au descoperit prezenţa formiatului de etil în mijlocul unui nor de praf şi gaze din centrul Căii Lactee. Formiatul de etil se obţine din acidul formic şi etanol, în prezenţa clorurii de calciu. Are un gust vag de zmeură şi un miros plăcut de rom. Descoperirea de aminoacizi în spaţiul cosmic este importantă pentru cercetători, pentru că poate indica posibilitatea existenţei sau apariţiei vieţii pe alte planete.
„Formiatul de etil generează într-adevăr gustul de zmeură, dar este nevoie de multe alte molecule pentru a obţine zmeură spaţială”, a spus Arnaud Belloche, unul dintre autorii studiului, astronom la Institutul Max Planck din Bonn.
Astronomii care au realizat acest studiu, pe baza datelor obţinute cu ajutorul telescopului IRAM, situat în Spania, au analizat radiaţiile electromagnetice emise de o regiune densă şi fierbinte care înconjura o stea ce a luat naştere recent, în regiunea Săgetătorului B2. Radiaţiile emise de stea sunt absorbite de molecule care plutesc în jurul norului gazos şi retransmise cu niveluri diferite de energie în funcţie de tipul de moleculă. În timp ce analizau datele, echipa a descoperit urme de formiat de etil, dar şi de propil cianid în acelaşi nor.
„Până în prezent, am descoperit 50 de tipuri de molecule, dintre care două sunt întâlnite pentru prima dată în praful stelar”, a spus Belloche. Cea mai recentă descoperire a încurajat cercetătorii, pentru că poate confirma existenţa aminoacizilor, substanţe vitale pentru apariţia structurilor complexe de viaţă.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025