Doi cercetători ruşi cred că au dovada existenței lui Bigfoot, care frecventează marginile capitalei Moscova, scrie site-ul cryptozoologynews.com. Andrei Stroganov și partenerul său, Igor Burtsev, spun că investighează mai multe rapoarte de observaţii din cartierul Solnechnogorsk, situat la marginea Moscovei, când au găsit o probă în luna iulie 2014.
Potrivit cercetătorilor, ei au descoperit un copac înalt de 2 metri, pus jos la pământ, și care a fost expus unor „zgârieturi orizontale”. Aceste semne ar fi fost create de un primat mare, cu o labă cu un diametru de circa 30 de centimetri. O bucată din scoarța de copac respectivă a fost apoi colectată de cei doi și pusă într-un recipient de sticlă.
Burtsev considera ca aceste fiinţe sunt nişte hibrizi între om şi animal care îşi marchează teritoriul; alţi cercetatori sustin că Bigfoot construiește aceste structuri de lemn pentru a le servi drept adăposturi.
Cercetătorii au trimis mostrele la un laborator din Alabama (SUA), în scopul de a determina natura lor și pentru a găsi eventuale urme de ADN. Yeti, cunoscut şi sub numele de Almas –omul sălbatic- de către mongoli, este o presupusă creatură Bigfoot, despre care se crede că trăieşte în Caucaz și în sudul Mongoliei. În 1430, un scriitor german a dat peste unul dintre aceste animale în timp ce se afla prizonier în Mongolia. În 1963, profesorul britanic Myra Shackley a afirmat că a observat o întreagă familie de Yeti în aceeași regiune.
În timp ce unii oameni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la apropierea creaturii de Moscova, Stroganov spune că nu este îngrijorat de acest lucru. „Ei sunt binevoitori și au nevoie de protecția noastră„, a declarat el pentru cotidianul „Moscow Times”.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











