Pe YouTube a apărut un videoclip foarte interesant în care poate fi observat un ciudat chip uman în norii de pe cer. O persoană care locuieşte în Kingman (Arizona, SUA) a luat această fotografie, în care se pot observa doi ochi, un nas şi o gură, totul având o formă tridimensională.
Bun, prima idee şi cea mai probabilă este pareidolie a norilor, adică interpretarea unei imagini cu obiecte familiare, cunoscute, totul nefiind altceva decât o iluzie. Dar, în acest articol vreau să prezint o altă idee interesantă, deşi pare mai „paranormală”. Această imagine (ca şi altele) este produsă prin folosirea unui „proiector holografic” care proiectează o imagine în nori. Unii fizicieni ştiu faptul că noi trăim într-un Univers-hologramă, controlat de un computer cuantic. Nimic din Universul nostru nu poate fi creat sau distrus, tot ce-a fost creat în Universul nostru a fost creat în altă Dimensiune, iar particulele devin reale sau acţionează ca şi particule doar când sunt observate sau măsurate.
Motivul pentru care noi suntem capabili să creăm maşini complexe sau să combinăm materie exotică este pentru că totul se bazează pe formule matematice. Suntem şi am fost întotdeauna închişi într-o existenţă ale căror reguli nu pot fi încălcate sau modificate. Atomii din Universul nostru holografic sunt actualizaţi constanţi de o forţă exterioară Universului nostru, pentru a-i menţine 100% puri. De asemenea, noi nu observăm particulele că ar acţiona ca şi unde, şi doar sub observaţie ele acţionează ca şi particule.
Acest „chip” pe cer nu este unul nou… de-a lungul timpul au mai fost semnalate mai multe chipuri ciudate, iar unul dintre ele l-am prezentat şi eu în cadrul acestui articol: Nu vă lăsaţi înşelaţi! Nu e pareidolie, ci e chiar un chip demonic pe cer! Demonii există şi se manifestă şi în lumea noastră sau e o proiecţie holografică a lui Bluebeam!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025