Misterioasele dodecaedre romane, vechi de aproape 2 milenii: artefacte mai ciudate ca acestea nu există! Arheologii nu ştiu la ce se foloseau!


dodecaedru roman 3Poate sunt cele mai misterioase artefacte din întreaga istorie a omenirii, şi asta pentru că mulţi arheologi au încercat să le dezlege misterele ce le înconjoară dar nu au reuşit. Este vorba de „dodecaedrele romane”, aşa cum sunt ele cunoscute – peste 100 de obiecte anonime şi enigmatice care au fost descoperite locuri ale fostului Imperiu Roman în Marea Britanie, Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Elveţia şi Europa de Est. Ele apar rar în fotografii, însă se găsesc în diferite muzee şi colecţii particulare.

De ce numesc „romane”? Nu se ştie exact… şi aici există două teorii. Una spune că ele au fost create de romani, iar o altă teorie că au fost descoperite pe fostele teritorii ale Imperiului Roman, fiind create de populaţiile locale. De ce numesc dodecaedre? Pentru că au o formă geometrică ce amintesc de poliedrele cu 12 feţe.

Aceste artefacte sunt misterioase pentru că nu se cunoaşte exact scopul pentru care au fost create. Deşi datează din secolele 2-3 d.Hr., interesant e faptul că dodecaedrele nu au fost niciodată menţionate în scrierile romane ale vremii, deşi romanii aveau obiceiul de a însemna cam toate lucrurile şi evenimentele. De fapt, artefactele nu au fost menţionate în nicio sursă străveche!

Dodecaedrele sunt realizate din bronz sau piatră, au 12 feţe pentagonale, iar fiecare faţă are câte o gaură circulară în mijloc (de obicei nu de aceeaşi mărime). Obiectele sunt relativ mici, iar mărimea lor variază de la 4 la 11 cm, existând mai multe desene şi mărimi, dar întotdeauna constând în 12 pentagoane regulate.

În ciuda a nenumărate speculaţii, funcţia acestor dodecaedre n-a fost niciodată determinată. O teorie spune că aceste artefacte ar fi fost utilizate ca instrumente de măsurare. O altă teorie mai îndrăzneaţă se bazează pe scrierile lui Plutarh (46 – 120 d.Hr.), un istoric grec, care afirma că dodecaedrul este un instrument vital pentru semnele zodiacale, ţinând cont de faptul că astrologia occidentală conţine 12 zodii. Aşadar, e posibil ca acest artefact să constituie o reprezentare simbolică a zodiacului.

Însă toate aceste lucruri reprezintă doar speculaţii, iar adevăratul motiv pentru care strămoşii noştri romani au construit aceste artefacte s-ar putea să nu fie cunoscut niciodată.

dodecaedru roman 2


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu