Toaletele cu apă (WC-urile) nu sunt decât de vreo 200 de ani! Unde îi făceau nevoile strămoşii noştri? O istorie interesantă a toaletelor…
Credeţi că toaletele (WC-urile, din limba engleză „water closet”, adică „toaletă cu apă”) au fost întotdeauna aşa cum le cunoaştem în ziua de azi? Bineînţeles că nu! Dar cum au apărut ele? Cum îşi făceau nevoile strămoşii noştri? De exemplu, în Anglia, la sfârşitul Evului Mediu şi în timpul Renaşterii (secolele XV – XVI), la curtea regală existau trei tipuri de „toalete”: regele și nobilii foloseau un scaun privat de toaletă unde îşi făceau nevoile (de aici, la materiile fecale, în medicină se mai spune şi „scaun”), oaspeţii mai de vază aveau în camerele lor propriile oale de cameră și, în cele din urmă, servitorii foloseau mari toalete comune, în care puteau stau 14 (!) persoane deodată, acestea din urmă fiind numite „Common Jakes”. Erau angajaţi oameni care făceau toată ziua acest lucru: peste noapte, goleau de fecale toate toaletele. Mai jos puteţi vedea fotografia unei toalete comune:
În oraşele mari, oamenii îşi făceau nevoile în oale de noapte, iar apoi conţinutul era pur şi simplu aruncat pe străzi, la 10 noaptea. Înainte de a fi aruncat pe fereastră, cel care făcea asta striga „Gardez l’eau!”, adică „Atenţie, apă!”, care îi avertiza pe pietoni că o oală de noapte era pe punctul de a fi golită. Ne putem imagina condițiile din oraș, murdaria în care pășeau oamenii și pe care le aduceau în case cu pantofii.
Dar, prima toaletă adevărată cu spălare cu apă a fost brevetată de Alexander Cummins (care era ceasornicar de altfel), în anul 1775. El a inventat curba în S, conducta de deșeuri îndoită care împiedica mirosurile să revină în cameră. Trei ani mai târziu, Joseph Bramah a modificat toaleta lui Cummins blocând complet mirosul, iar versiunea sa a fost un succes comercial.
Dar aceste toalete cu apă (WC-uri) aveau o problemă. În orașele supraaglomerate, toaletele erau conectate la scurgere, altele la canalele de stradă existente, care de obicei se scurgeau în cel mai apropiat râu, de unde oamenii își luau apa potabilă. Ne putem imagina ce cerc vicios se făcea… ca urmare, peștii au dispărut din Tamisa (râul care curge prin Londra) în anii 1840 și au existat mai multe focare de holeră. În plus, au fost contaminate cu resturi fecale şi fântânile din apropiere care furnizau apă potabilă localnicilor. Situația era oribilă, nu doar din cauza bolilor, ci și din cauza mirosului insuportabil.
Oricum, devenise clar că soluția finală era toaleta cu apă. În Anglia, lucrurile au început să se accelereze când Prințul Albert a murit în 1861 de febră tifoidă și 10 ani mai târziu, fiul său, Bertie, Prințul de Wales, se lupta pentru viață după ce a contractat o boală la Sandringham, cauzată de un canal de scurgere defect. Se presupune că atunci el a spus: „Dacă nu aș fi fost prinț, aș fi fost instalator”.
Inginerii civili și producătorii au început să lucreze la toaleta cu spălare cu apă și acesta a fost momentul în care s-au înființat astfel de mari companii sanitare precum Twyfold, Doulton sau Shanks. Cu ce fel de probleme s-au confruntat? Ei bine, era important să existe suficientă apă pentru a trage apa la o toaletă și aceasta nu era disponibilă în toate gospodăriile.
Jennings a inventat oala cu piedestal în anul 1884, care a fost adesea echipată cu un scaun de ridicare fixat nu pe bazin, ci pe suporturile de perete. În acest fel, toaleta putea fi folosită ca pisoar de către bărbați și ca şi chiuvetă pentru eliminarea deșeurilor din oalele de cameră. Da, oalele de cameră erau încă folosite! Probabil că nu se putea încă renunţa la un obicei vechi de secole întregi, până când a apărut WC-ul clasic pe care azi îl cunoaştem şi, care, la începuturi, erau adevărate opere de arte, aşa cum se poate vedea din fotografia de mai jos!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Credeţi că toaletele (WC-urile, din limba engleză „water closet”, adică „toaletă cu apă”) au fost întotdeauna aşa cum le cunoaştem în ziua de azi? Bineînţeles că nu! Dar cum au apărut ele? Cum îşi făceau nevoile strămoşii noştri? De exemplu, în Anglia, la sfârşitul Evului Mediu şi în timpul Renaşterii (secolele XV – XVI), la curtea regală existau trei tipuri de „toalete”: regele și nobilii foloseau un scaun privat de toaletă unde îşi făceau nevoile (de aici, la materiile fecale, în medicină se mai spune şi „scaun”), oaspeţii mai de vază aveau în camerele lor propriile oale de cameră și, în cele din urmă, servitorii foloseau mari toalete comune, în care puteau stau 14 (!) persoane deodată, acestea din urmă fiind numite „Common Jakes”. Erau angajaţi oameni care făceau toată ziua acest lucru: peste noapte, goleau de fecale toate toaletele. Mai jos puteţi vedea fotografia unei toalete comune:
