Spiriduşii şi atacul lor dintr-o gospodărie din Franţa


spiridusSpiriduşii sunt spirite neastâmpărate cu puteri paranormale, ce locuiesc într-o casă pentru o perioadă scurtă de timp şi produc relativ puţine daune şi nefericiri. Iată în continuare o povestire adevărată despre aceşti spiriduşi.

În noiembrie 1980, o tânără gospodină, Carla, care locuia în estul Franţei, a devenit ţinta unei activităţi tot mai înspăimântătoare din partea spiriduşilor. Astfel, ea a fost supusă unor atacuri brutale, totul culminând cu nişte tăieturi adânci care i-au apărut brusc pe umeri şi pe coapse. Prima dată, s-a crezut că rănile şi le făcea singură, în cadrul unor crize de isterie, dar un profesor de fenomene paranormale, pe nume Benoler şi echipa sa, au fost martorii unor apariţii spontane a semnelor pe pielea Carlei.

Toate filmele făcute în casă de către echipa de investigaţii au fost distruse, iar în mijlocul nopţii, când temperatura de afară atingea -20 de grade, şi instalaţia de încălzire era oprită, termometrele din casă urcau până la 30 de grade.

Unii consideră că erau doar forme de eliberare de energie psihică din mintea femeii, însă cum se poate explica faptul că entitatea respectivă a fost văzută de mai mulţi, intrând şi ieşind din pereţi şi din uşile închise?


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.