Am primit un email de la un cititor pe nume Alin (căruia îi multţumesc şi pe această cale) şi care îmi dezvăluie câteva lucruri foarte interesante (mai ales dacă acestea ar fi şi reale). El a avut o discuţie cu un prieten de familie (să-i spunem Karl) care i-a povestit următoarele, la insistenţele lui Alin.
În 1995, Karl a fost trimis la o aplicaţie de armată unde a fost repartizat, în Bucegi, chiar la baza muntelui la care se găsesc Babele. Karl se afla la baza militară de la baza muntelui, când a fost chemat, împreună cu ceilalţi colegi, de către comandantul plutonului din care făcea parte. Toţi au fost înarmaţi şi echipaţi; la 5 minute sosi un elicopter din care au ieşit 2 persoane, dintre care o persoană foarte în vârstă. Dupa ce au stabilit perimetrul, ordinul a fost să nu lase pe nimeni să se apropie şi să tragă fără avertisment!
La 3 zile după acest eveniment, el şi colegii săi auzeau bubuituri şi simţeau cum vibrează pământul, sursa acestor vibraţii şi zgomote fiind interiorul muntelui. La o săptămână au sosit la baza militară 3 plutoane alcătuite din soldaţi şi ofiţeri americani. Militarii români au primit ordin să coabiteze şi să asculte de ordinele venite de la ofiţerii americani. La o lună după acest eveniment au început tratativele pentru aderarea României la NATO. Ce-au găsit americanii în Bucegi!? Şi ce secret se ascunde acolo, Karl fiind ameninţat să nu spună nimănui nimic despre experienţa din acel an?
Că în Munţii Bucegi se petrec lucruri misterioase şi ciudate, ne povesteşte acelaşi Karl care a fost de faţă când au fost chemate armata şi serviciile secrete în legătură cu o stâncă pe care se suise un alpinist, iar acesta a fost pulverizat instantaneu. Tatăl alpinistului s-a căţărat la rândul său, dar a dispărut, ca şi fiul său. Singura soluţie aflată la îndemână a fost dinamitarea stâncii de 28 de metri înălţime.
P.S. În legătură cu aceste evenimente paranormale din Bucegi, poate că ar trebui să aduc, din nou, în discuţie, ştirea din ianuarie 2009 (https://www.lovendal.ro/wp52/pentagonul-a-reperat-cu-ajutorul-satelitilor-in-spatiul-gol-in-interiorul-muntilor-bucegi/) în care arătam cum Ministerul Apărării din SUA a reperat cu ajutorul sateliţilor un spaţiu gol în interiorul Munţilor Bucegi.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











