Sânge pe ringul de dans al lui Michael Jackson: un album din 1997 al megastarului american profeţea evenimentele teroriste 9/11 din New York


Michael Jackson a scos în 1997 un album de mare succes intitulat „Blood on the Dancefloor” (adică „Sânge pe ringul de dans”). Pentru un album vândut în peste 6 milioane de exemplare, este un titlu chiar ciudat. Dar şi mai ciudat este coperta acestui album, aşa cum puteţi vedea în imaginea din stânga articolului (prelucrată şi adnotată de mine). Astfel, îl observăm pe Michael Jackson îmbrăcat complet în roşu (culoarea sângelui), purtând o banderolă de doliu la mâna dreaptă şi dansând pe o podea alb şi negru (referinţă clară la masonerie). În fundal se vede în oraş (după cei câţiva zgârie-nori, observăm că e vorba de New York), dar, deasupra lui, mult praf…ca şi cum ar fi avut loc o explozie.

Iar, de-acum înainte, începe teoria conspiraţiei: întreaga copertă a albumului pare să prevadă evenimentele teroriste din 11 septembrie 2001 de la New York, deci cu 4 mai ani mai târziu! Iată câteva coincidenţe cu adevărat uluitoare:

1) Culoarea roşie, aşa cum spuneam mai sus, înseamnă sânge…o fi sângele victimelor de la 9/11?
2) Braţul stâng, îndreptat către 9 (ca la ceas).
3) Braţul drept, îndreptat către 11 (ca la ceas).
4) Semiluna, ce a fost prezentă pe 11 septembrie 2001, data atentatelor teroriste.
5) Unul din cele două turnuri gemene World Trade Center a dispărut!
6) O mare explozie se vede în spatele oraşului New York.
7) Michael Jackson poartă doliu pe braţul drept.

Sunt prea multe detalii ciudate, ca să crezi că totul e doar o coincidenţă…


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.