De ce multe din personalităţile lumii aleg să se fotografieze aşa? Are cumva de-a face cu simbolul „ocult” al „ochiului atotvăzător”?


Un utilizator de pe reţeaua de socializare X („TruthFile”) se întreabă, pe bună dreptate, de ce marile vedete / personalităţi ale lumii (în special din domeniul showbiz-ului, dar şi din alte domenii, ca politicieni sau oameni de afaceri) într-unele din fotografiile publice îşi acoperă un ochi? Şi pentru asta, el ne prezintă un colaj cu câteva zeci de staruri, în care acestea îşi acoperă un ochi.

Desigur, cei din domeniul conspiraţiilor vor spune că e vorba de a semnaliza „ochiul Illuminati”. Aici trebuie să fiu foarte clar şi să explic de la bun început: există în creştinism, încă de la începuturile sale, „ochiul lui Dumnezeu” („ochiul atotvăzător”) ca simbol religios, neavând nimic ocult în el. În schimb, la sfârşitul secolului al XIX-lea, ochiul atotvăzător al creştinismului fusese „furat” / „confiscat” de mişcările oculte ale acelui secol, în secolul următor (XX) el devenind simbolistica preferată a organizaţiei oculte Illuminati, cea care doreşte controlul lumii. Aşadar „ochiul Illuminati” nu este altceva decât un furt de identitate din creştinism.

Dar, pe de altă parte, de ce multe personalităţi aleg să semnalizeze „ochiul Illuminati” în aceste fotografii? Să fie doar o simplă modă, care să pară că ele sunt „cool”? E doar o joacă în faţa camerei foto? Sau e vorba de ceva mai sinistru şi mai ocult în spate? Putem să facem doar simple speculaţii, fără să avem dovezi!