Marele Moliere a murit pe scenă


Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)

În timpul Revoluţiei Franceze, mai precis în anul 1792, rămăşiţele pământeşti ale marelui dramaturg Moliere (1622-1673) au fost aduse la Muzeul Monumentelor Franceze.

În anul 1817, ele au fost transportate la cimitirul Pere Lachaise, în apropiere de acelea ale fabulistului La Fontaine. De atunci şi până acum, Moliere îşi doarme somnul de veci în acest veritabil Pantheon în aer liber.

Pentru cei care nu ştiu, precizăm că dramaturgul, care era şi actor, s-a prăbuşit pe scenă, în timp ce juca în propria sa piesă, „Bolnavul închipuit”. A fost dus acasă la el, unde a murit după puţine ore. Avea numai 51 de ani.

N-a avut şansa împărtăşaniei creştine, fiindcă doi preoţi au refuzat, iar un al  treilea a ajuns prea târziu. La vremea aceea, actorilor nu li se permitea să fie îngropaţi în cimitire, considerate spaţii sacre. Văduva lui, Armande, l-a rugat pe Regele Soare (Ludovic al XIV-lea) să-i permită, totuşi, să-l îngroape noaptea.

În 1680, ca un omagiu postum, Regele a hotărât contopirea trupei lui Moliere cu o alta, de la Hotel de Bourgogne, creând, la Comedia Franceză, ceea ce se va denumi „Maison de Moliere”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.