George Sand, femeia-scriitor cu pantaloni, ce a produs furori în Franţa

O tânără femeie îmbrăcată ca un bărbat!

În ziua de 4 ianuarie 1831, o tânără femeie, cu adevărat bizară, sosea la Paris cu diligenţa. Venea din Berry. Avea douăzeci şi şapte de ani. Şi ceea ce o făcea să fie ciudată nu era nici vârsta, nici originea, ci mai degrabă ceea ce mulţi vor numi îmbrăcămintea ei caraghioasă. Iat-o coborând din trăsură, şi fiind contemplată imediat de o mulţime de gură-cască. Bărbaţii se uitau ironici, femeile scandalizate. Tânăra purta pe cap o şapcă, era îmbrăcată cu o haină de catifea, pantaloni de vânătoare şi în picioare avea cizme. Poate că trebuie să amintim că, în ajunul războiului din 1914, o femeie nu putea să se plimbe în costum de bărbat fără autorizaţia specială a prefectului de poliţie! Pare de necrezut, dar aşa este! Şi ne găsim în 1831!

Cine era această tânără, mică de statură, foarte brunetă, cu faţa prelungă şi ochi negri splendizi cu pleoape grele? Voia să provoace scandal? Era o femeie lipsită de virtute? Deloc. Cu o sută optzeci de ani mai devreme, ea le anunţa pe tinerele noastre femei de azi cărora nimeni nu le mai reproşează ca se îmbracă astfel. Dar, mai ales, ea onorează literatura, în acel început de an, Amandine Aurore Lucile Dupin de Francueil privea pentru prima oară Parisul. Mai târziu, devenind George Sand, Parisul o va privi pe ea.

Aurore, învăţată să poarte pantaloni de la hipism

Aurore Dupin nu era o persoană oarecare şi scandalul pe care l-a provocat a fost răsunător. După străbunicul ei, mareşalul de Saxa, descindea din familia Koenigsmarck. Şi-a petrecut copilăria la Nohant, în Berry, lângă bunica pe care o va iubi mult. Până la vârsta de cincisprezece ani, micuţa Aurore a trăit liberă pe câmpurile din Berry. Apoi, a venit vremea să înveţe purtările alese. Aurore a fost trimisă la mănăstirea pariziană a englezoaicelor. Acolo se va cultiva, va învăţa să cânte la pian şi la harpă. La şaisprezce ani, Aurore s-a întors la Nohant. Primarul oraşului, Deschartres, i-a completat educaţia în felul său: a învăţat-o să călărească şi să vâneze. A încurajat-o pe tânără să îmbrace pantaloni şi să-şi pună bluza ţăranilor din Berry. Este, într-adevăr, mai comod să străbaţi aşa câmpurile călare.

Se mărită cu un militar brutal şi are prima dezămăgire în dragoste

Optsprezece ani era vârsta la care se măritau fetele de familie bună. Aurore îşi făcuse o idee deosebită despre căsătorie. I-a fost prezentat un sublocotenent, Casimir Dudevant, un obişnuit al garnizoanelor şi tavernelor. Aurore s-a îndrăgostit. Totul va merge bine până în noaptea nunţii. Dar, în dimineaţa ce a urmat acestui eveniment, Aurore îşi va fi ales calea: va lupta pentru emanciparea femeilor. Ce s-a petrecut în noaptea aceea?

Casimir Dudevant era un mare amator de fete uşoare din Cartierul Latin şi din tavernele de tot soiul. Militar brutal şi expeditiv, nu-i trecea prin minte că nu toate femeile se aseamănă cu cuceririle lui şi că, în special, soţia lui era foarte deosebită: o tânără de optsprezece ani, blândă, cultivată, visătoare, nu putea fi tratată ca desfrânatele. Pentru prima dată în braţele unui bărbat, Aurore va fi zdruncinată, înspăimântată, scârbită. Mai târziu, va scrie fratelui ei: „Nimic nu e mai îngrozitor decât spaima, suferinţa şi dezgustul unei biete copile care nu ştia nimic şi se vede violată de o brută (…). Le creştem ca pe nişte sfinte, apoi le dăm ca pe nişte iepe tinere”. Casimir, total inconştient, îi va reproşa soţiei sale lipsa de senzualitate şi de zel!

Revolta Aurorei

Pe 30 iunie 1823, Aurore va naşte un fiu. Totuşi, legăturile dintre cei doi soţi vor slăbi până la dispariţie. Pentru că, în spatele unei aparente fragilităţi, a ieşit la iveală o voinţă de fier. Aurore s-a revoltat. Bineînţeles, era foarte conştientă că această revoltă o va putea duce departe. Şi o va duce mai întâi la Paris. Aurore avea acelaşi impuls ca femeile de azi şi îl exprima în acelaşi fel: dorea să fie independentă, să-şi câştige singură existenţa.

Aurore devine George Sand

Căzută ca o păsărică nevinovată în patul unui necioplit, ea caută blândeţea şi dragostea romantică. Aşa va face cunoştinţă cu un scriitor foarte tânăr care abia urma să împlinească douăzeci de ani: Jules Sandeau. A devenit amanta lui. Şi din această legătură, prima nelegitimă, se va naşte un pseudonim care va rămâne celebru: Sand. De acum înainte, Aurore Dudevant, născută Dupin de Francueil, se va numi George Sand.

Aurore s-a apucat de scris

Sandeau cunoştea Parisul şi mediul lui literar. Aurore Dudevant, ca să-şi câştige existenţa, a început să picteze evantaie, paravane, tăvi. Dar această activitate îi aducea puţini bani. S-a gândit să scrie. În colaborare cu Jules Sandeau, a scris primul ei roman: Rose şi Blanche. Cartea a obţinut un anumit succes, dar purta o singură semnătură: Jules Sandeau.

Aurore s-a gândit atunci să scrie singură o carte în care să-şi expună ideile şi chiar revendicările. S-a pus pe lucru. Şi, într-o bună dimineaţă, a apărut un roman semnat de un autor necunoscut: George Sand. Acest roman se numea Indiana. Cartea a avut un mare succes.

Femeia purta un pumnal

Balzac, Alfred de Vigny, Stendhal, Sainte-Beuve, Flaubert au devenit prietenii micuţei din Berry, nonconformistei care de acum înainte îi va frecventa pe cei mai mari scriitori ai timpului. A început să fumeze ţigări, ţigări de foi şi chiar pipă. Îşi primea prietenii îmbrăcată în pantaloni şi cu un mic pumnal la centură. Colabora la Revue des deux mondes.

Amanţii lui George Sand

Într-o seară de primăvară a anului 1833, a fost invitată la restaurant împreună cu toţi cei care scriau la această revistă. La capătul mesei, a remarcat un tânăr dandy orgolios, foarte preocupat de el însuşi şi, în special, de toaleta lui, cu un aer de afemeiat, care ar fi fost demn de dispreţ dacă nu ar fi fost foarte frumos. În plus, atunci când voia, nu era lipsit de spirit. Acest tânăr va inaugura seria marilor amanţi romantici ai lui George Sand: se numea Alfred de Musset.

În decembrie 1833, cei doi îndrăgostiţi au plecat în Italia. Dar această călătorie, care trebuia să poarte la zenit dragostea lor, a luat o întorsătură rea. George Sand s-a îmbolnăvit: avea dizenterie. Musset, care visase un pelerinaj doar sub semnul dragostei şi al culturii, suporta rău această existenţă în camerele murdare ale hanurilor unde – scrie Jean Galzy – „o femeie gemând se ţâra sau stătea întinsă pe unul dintre acele paturi improvizate, în mijlocul dezordinii bagajelor”. Lipsit de ocupaţie, dezamăgit, Musset rătăcea pe străzile Pisei sau ale Florenţei şi îşi petrecea timpul cu femeile uşoare.

George Sand l-a dus la Veneţia. Musset s-a îmbolnăvit şi el. Medicul chemat să-l îngrijească s-a îndrăgostit de George. Musset şi-a dat seama şi s-a înfuriat. Marea pasiune sublimă s-a terminat ca o farsă în stil italian. În martie 1835, George Sand şi Alfred de Musset s-au despărţit definitiv. În privinţa dragostei, au trăit un adevărat infern.

Să intri în viaţa lui George Sand, să vorbeşti despre cărţile, despre comportamentul, despre amanţii, despre intervenţiile ei politice nu are sens decât dacă ne amintim în fiecare clipă că era o femeie care trăia la începutul secolului al XIX-lea. Reprezenta în toate privinţele o adevărată provocare, o sfidare adresată unei societăţi în care femeia nu avea dreptul de a se exprima.

George Sand, îndrăgostită de Chopin

În ziua de 10 octombrie 1837, George Sand a asistat la o serată muzicală la contesa Czosnowska. La pian se afla un adevărat magician, un tânăr înalt, blond, palid, timid, rezervat. Abia răspundea la întrebările ei. George era subjugată de arta acestui muzician-compozitor şi a încercat să-l revadă. Dar el era reticent şi chiar neatent. Tuşea mult şi suferea des de accese de febră. Până la urmă, George Sand a reuşit să-l convingă să plece în Sudul însorit unde ar fi putut să se trateze. Astfel, într-o dimineaţă, au plecat amândoi: George Sand şi Frederic Chopin. După Musset, Chopin. Micuţa din Berry ştia să-şi aleagă amanţii!

La sfârşitul anului 1838, iată-i pe celebrii noştri îndrăgostiţi în insula Majorca. Au ales o veche mănăstire abandonată, la Valdemosa. În curând, Chopin şi-a primit pianul şi a început să compună cu bucurie şi înflăcărare. Dar în ianuarie, chiar şi în Majorca, se întâmpla ca frigul să fie puternic. Şi aşa a şi fost. Frigul şi ploaia au pătruns în clădirea prost încălzită. George şi Frederic dârdâiau. În loc să se vindece, Chopin s-a îmbolnăvit şi mai rău. Tuşea din ce în ce mai tare.

Amanţii s-au întors în Franţa. George l-a dus pe Chopin la ea acasă, în Berry. Muzicianului i-a plăcut aici şi a compus câteva dintre cele mai frumoase sonate ale sale. George se purta faţă de el cu o grijă maternă. Şi au trecut aşa opt ani. Atunci, s-a petrecut o dramă în viaţa lui George Sand. Fiica ei, Solange, abia căsătorită, s-a întors împotriva mamei ei şi, folosindu-se de mii de intrigi, a reuşit să-i învrăjbească pe cei doi iubiţi, în noiembrie 1846, marele muzician a părăsit Berry-ul şi nu s-a mai întors. Un an mai târziu, murea murmurând: „îmi spusese totuşi că nu voi muri decât în braţele ei”.

George Sand dorea să se implice în acţiuni politice

De acum înainte, George Sand nu va mai trăi decât la Nohant. Va scrie „Frangois, copilul găsit”, „Micuţa Fadette”, „Balta diavolului”. În ultimii ani de viaţă, i se spunea „buna doamnă de la Nohant”. Primea numeroşi prieteni care veneau cam de peste tot. Înţelesese că emanciparea socială a femeii trebuia să înceapă cu emanciparea politică. De aceea, după căderea lui Louis-Philippe, s-a angajat de partea Revoluţiei. Şi, când şi-a dat seama că aceasta va fi confiscată de Napoleon al IlI-lea, s-a retras, dezamăgită de acţiunea politică. Aşadar, iată o mare doamnă care, în plin secol al XIX-lea, întruchipează, în felul ei, dar în mod strălucit, ceea ce tinerele femei de azi numesc eliberarea femeii. Evadează din mediul ei, se revoltă atât ca soţie, cât şi ca scriitoare, dornică să-şi cucerească independenţa.

Flaubert îi va scrie lui Turgheniev: „Am plâns la înmormântarea ei ca un viţel (…) Ar fi trebuit s-o cunoşti aşa cum am cunoscut-o eu ca să înţelegi tot ce era feminin în acest mare om”.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.