Site de secrete, stiinta si metafizica

Legenda spune că regele Franţei, Filip al II-lea, s-a însurat cu o prinţesă daneză care ar fi avut “piele de şopârlă”. Era ea o reptiliancă?

313

Era anul 1193, iar regele Franţei Philippe Auguste (cunoscut ca şi regele Filip al II-lea) s-a logodit cu prin­ţesa Ingeburge, fiica regelui Knut al Danemarcei. Fata de 18 ani era de o frumuseţe rară, iar, de când a văzut-o regele Philippe i-a căzut la inimă. La scurt timp, urmă şi mult aşteptata “noapte a nunţii”, în care prinţesa nu mai trebuia să fie fecioară (dacă înţelegeţi ce vreau să spun…). Regelui Franţei nu-i venea a crede: se simţea neputincios să facă ceea ce fac bărbaţii când au o femeie în pat! Ingeburge a rămas la fel de pură cum a venit din Danemarca…

Philippe nu ştia ce-i cu el. N-a mai păţit niciodată aşa ceva cu vreo femeie. De aceea, a dat vina pe neprihănita prinţesă daneză: “Femeia asta e vrăjită! A făcut din mine un neputincios! Ea trebuie să-mi fi înnodat cureluşa!” Dar ce era această cureluşă? Era un fel de şiret cu capete de metal, care servea la închiderea pantalonilor până la genunchi. Atunci, a spune că un bărbat avea cureluşa de la pantaloni înnodată însemna clar că nu putea fi un bun partener de pat unei doamne.

În acele vremuri, bărbaţii refuzau să creadă în slăbiciunea lor, mentalitatea perioadei împingându-i să vadă în asta opera unui demon sau a unui vrăjitor. Aşa că aceia care erau acuzaţi că înnoadă cureluşele erau judecaţi şi arşi de vii. Acuzaţii erau cel mai adesea femei, ele înnodau cureluşele. Se pretindea că acţio­nau astfel ca să se răzbune pe bărbaţii infideli, nestatornici sau prea puţin interesaţi de farmecele lor. În secolul al XVI-lea, numărul bărbaţilor cu acest cusur era atât de important încât, în unele provincii, căsătoriile se făceau în mare secret ca să scape de farmece, iar Biserica a inserat în ritualul ei nişte rugăciuni speciale împotriva cureluşelor înnodate.

Revenind la povestea regelui Philippe cu prinţesa daneză, deşi regele şi alţii credeau că ea era o vrăjitoare, nu puţini pretindeau că Ingeburge avea o piele de şopârlă, adică era un fel de “reptiliancă”. Astăzi ni s-ar părea ciudat acest lucru, dar nu şi în vremurile acelea când existenţa reptilienilor (şopârlelor) în rândul familiilor regale nu era ceva neobişnuit.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie