Legenda spune că regele Franţei, Filip al II-lea, s-a însurat cu o prinţesă daneză care ar fi avut „piele de şopârlă”. Era ea o reptiliancă?
Era anul 1193, iar regele Franţei Philippe Auguste (cunoscut ca şi regele Filip al II-lea) s-a logodit cu prinţesa Ingeburge, fiica regelui Knut al Danemarcei. Fata de 18 ani era de o frumuseţe rară, iar, de când a văzut-o regele Philippe i-a căzut la inimă. La scurt timp, urmă şi mult aşteptata „noapte a nunţii”, în care prinţesa nu mai trebuia să fie fecioară (dacă înţelegeţi ce vreau să spun…). Regelui Franţei nu-i venea a crede: se simţea neputincios să facă ceea ce fac bărbaţii când au o femeie în pat! Ingeburge a rămas la fel de pură cum a venit din Danemarca…
Philippe nu ştia ce-i cu el. N-a mai păţit niciodată aşa ceva cu vreo femeie. De aceea, a dat vina pe neprihănita prinţesă daneză: „Femeia asta e vrăjită! A făcut din mine un neputincios! Ea trebuie să-mi fi înnodat cureluşa!” Dar ce era această cureluşă? Era un fel de şiret cu capete de metal, care servea la închiderea pantalonilor până la genunchi. Atunci, a spune că un bărbat avea cureluşa de la pantaloni înnodată însemna clar că nu putea fi un bun partener de pat unei doamne.
În acele vremuri, bărbaţii refuzau să creadă în slăbiciunea lor, mentalitatea perioadei împingându-i să vadă în asta opera unui demon sau a unui vrăjitor. Aşa că aceia care erau acuzaţi că înnoadă cureluşele erau judecaţi şi arşi de vii. Acuzaţii erau cel mai adesea femei, ele înnodau cureluşele. Se pretindea că acţionau astfel ca să se răzbune pe bărbaţii infideli, nestatornici sau prea puţin interesaţi de farmecele lor. În secolul al XVI-lea, numărul bărbaţilor cu acest cusur era atât de important încât, în unele provincii, căsătoriile se făceau în mare secret ca să scape de farmece, iar Biserica a inserat în ritualul ei nişte rugăciuni speciale împotriva cureluşelor înnodate.
Revenind la povestea regelui Philippe cu prinţesa daneză, deşi regele şi alţii credeau că ea era o vrăjitoare, nu puţini pretindeau că Ingeburge avea o piele de şopârlă, adică era un fel de „reptiliancă”. Astăzi ni s-ar părea ciudat acest lucru, dar nu şi în vremurile acelea când existenţa reptilienilor (şopârlelor) în rândul familiilor regale nu era ceva neobişnuit.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
Era anul 1193, iar regele Franţei Philippe Auguste (cunoscut ca şi regele Filip al II-lea) s-a logodit cu prinţesa Ingeburge, fiica regelui Knut al Danemarcei. Fata de 18 ani era de o frumuseţe rară, iar, de când a văzut-o regele Philippe i-a căzut la inimă. La scurt timp, urmă şi mult aşteptata „noapte a nunţii”, în care prinţesa nu mai trebuia să fie fecioară (dacă înţelegeţi ce vreau să spun…). Regelui Franţei nu-i venea a crede: se simţea neputincios să facă ceea ce fac bărbaţii când au o femeie în pat! Ingeburge a rămas la fel de pură cum a venit din Danemarca…
