Dumnezeu nu putea crea un fruct mai bun decât căpşuna!

3
1.990 vizualizari

capsuni709„Cu siguranţă, Dumnezeu ar fi putut crea un fruct mai bun, dar în mod cert n-a făcut-o”, scria un admirator al căpşunei în anul 1600. Această afirmaţie ilustrează popularitatea de care s-a bucurat căpşuna de-a lungul istoriei. Se pare că au existat nenumărate civilizaţii ce au cules căpşune sălbatice, aceste specii fiind atît de gustoase, încât timp de mai multe secole nimeni nu a considerat necesar să le altoiască, însă, deşi multe alte fructe au reprezentat surse importante de venit în comerţul timpuriu, căpşuna, din cauza perisabilităţii sale, nu a putut fi comercializată decât după apariţia transportului cu camere frigorifice, acum aproximativ un secol.

S-au găsit seminţe de căpşună în situri arheologice din Danemarca, Elveţia şi Anglia, datând de acum şapte milenii, însă în cantităţi neînsemnate. Arheologii consideră că omul primitiv, înconjurat de păduri bogate în fructe mai mari (precum şi de numeroase legume), evita, probabil, căpşunele mici, mai greu de găsit şi de cules. În plus, dat fiind că omul primitiv era mai interesat de cantitate decât de calitate, avea nevoie de mai multe căpşune pentru a se sătura decât putea găsi într-un interval scurt de timp.

Căpşunele cultivate pentru prima oară de romani

Căpşunele nu sunt menţionate de către cronicarii civilizaţiilor timpurii. Nici măcar grecii antici nu descoperiseră căpşuna, deşi mâncau fructele „pomului de căpşune”, ce seamănă cu căpşunele, dar au un gust inferior acestora.
Romanii au fost printre primii ce au descoperit căpşunele ce creşteau pe planta agăţătoare bine cunoscută, însă mult timp le-au confundat cu fructele „pomului de căpşune”. De fapt, Pliniu a denumit-o „singura plantă târâtoare ce face fructe asemănătoare acelora ale tufelor”. Deşi romanii considerau că fructele din pom şi cele de pe pământ sunt identice, au putut constata gustul superior al căpşunei crescute pe sol faţă de cel al fructului din pom, numit de Pliniu „fructul neapreciat”.

Căpşuni consumate cu vin şi frişcă

De-a lungul Evului Mediu nu s-au făcut prea multe referiri la căpşune şi, cu siguranţă, nu s-a manifestat vreun interes pentru cultivarea acestei plante. Fructul a apărut în Franţa atunci când Carol al V-lea, căruia îi plăceau căpşunele în mod deosebit, a cerut să se planteze astfel de tufe în grădinile regale ale Luvrului, şi când ducesa de Burgundia, ce savura căpşunele cu frişca, a dorit să le cultive în grădinile personale. În această perioadă, erau folosite în Germania pe post de medicament, iar ceva mai târziu erau consumate în Anglia de către bărbaţi la desert, scufundate în vin, iar de către femei, cu frişca. Totuşi, acestea erau fructe sălbatice, de mici dimensiuni.

Căpşuna cultivată, ale cărei fructe erau mai mari, mai dulci şi mai consistente, a fost menţionată pentru prima dată în anul 1608, când Sir Hugh Plat a publicat o carte în care explica modul de îmbunătăţire a calităţii căpşunelor. În timp ce căpşunele sălbatice acrişoare fuseseră populare, noile soiuri mai dulci au reprezentat un succes total, fie că erau consumate ca atare, sau acoperite cu lapte, frişca sau lichior, ori învelite în produse de patiserie.

De atunci, aceste plante au fost încrucişate pentru a li se ameliora rezistenţa, gustul şi producţia şi pentru a li se reduce timpul de coacere. Aceste experienţe au fost în general încununate de succes, avîndîn vedere faptul că soiurile moderne, cultivate pe tot globul, înregistrează o productivitate pe interval de timp mai mare decât oricare alt fruct din lume.