Crucea inversată: unul din simbolurile sataniştilor. Împreună cu ţapul diabolic din pentagramă, crucea inversată a fost menită să constituie o adevărată sfidare la adresa creştinismului. Sataniştii adoră acest simbol şi, în mod deliberat, se tatuează cu această cruce inversată în cele mai vizibile locuri. Dar sataniştii nu şi-au făcut lecţiile la istorie prea bine. Pentru că atunci de ce şi-au ales să-i reprezinte tot un simbol al creştismului încă de la origini!? Deoarece e evident faptul că această cruce inversată reprezintă crucea Sf. Petru.
Conform lui Origene din Alexandria, Sf. Petru (discipolul lui Iisus Hristos) a cerut să fie crucificat având capul în jos, întrucât credea că nu merita să fie crucificat la fel ca Iisus Hristos. Astfel, pentru catolici, crucea inversată devine simbolul umilinţei şi a nemeritării lui Hristos. Astfel, se explică de ce apare simbolul crucii inversate şi la Papa din Roma (aşa cum se poate vedea şi din poza de mai jos), deoarece, conform catolicilor, Papa este succesorul lui Petru pe scaunul din Roma, şi astfel papalitatea este adesea reprezentată de simboluri care-l reprezintă şi pe Sf. Petru.
Săracii satanişti…ştiu ei oare că, purtând această cruce inversată, îşi arată de fapt, umilinţa în faţa lui Iisus Hristos!?
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











