Dintre numeroasele experiențe ciudate raportate în lumea paranormalului, avem o serie diferită de întâmplări – cea a unor „entităţi de tip umbră”, care de obicei apar la periferia vederii noastre, şi care nu au caracteristici clare, de parcă ar fi văzuţi ca prin ceaţă. Aceste ființe, entități, cum vreți să le numiți, sunt de obicei negre, amorfe, având vagi forme umanoide, de parcă ar fi nori.
Vă redau aici experienţa unui martor, care a povestit totul, în public, pe site-ul Your Ghost Stories. Acesta se afla în New York în 2011, având parte de o experienţă anormală pe care nu o poate explica. Bărbatul stătea în pat, citind o carte, când şi-a dat seama că nu e chiar singur în încăpere (deşi ar fi trebuit să fie). Iată spusele sale (pe care le-am tradus şi adaptat):
„Citeam o carte și, din anumite motive, necunoscute mie, am simțit nevoia să mă uit spre ușă. Când am ridicat privirea, am văzut o formă neagră, care mi s-a părut a fi bărbat, dar, pe de altă parte, nu aș putea spune dacă era bărbat sau femeie, pentru că nu vedeam nicio caracteristică, ci doar o „masă amorfă neagră”. Nu ştiu ceea ce am experimentat, vă rog să mă ajute cineva!
Nu cunosc despre ce-a fost vorba, poate că era una dintre rudele mele decedate, dar nu pot fi sigur de asta. Vă rog să mă ajute cineva! Am o mulţime de lucruri care mă stresează în viaţă, numai de asta nu mai am nevoie, de ceva paranormal”.
Să nu credeţi că este singurul. Iată de ce a avut parte un alt martor, care, la fel, a văzut şi el „o masă amorfă neagră, fără chip”. El spune că se afla în casa, se uita la TV şi era treaz, deci neputând fi vorba de o halucinaţie dată de vreun vis:
„Mă uitam la televizor și, dintr-o dată, am observat ceva ce ieşea din dulap. Mi s-a părut a fi ceva întunecat şi lăptos. Camera era relativ întunecată, doar pâlpâirea televizorului oferea ceva lumină, dar am văzut un fel de formă neagră care se înălţa din dulap. Aceasta începu să capete o formă aproape umanoidă, dar părea că făcea eforturi pentru a lua această formă. Am avut cea mai mare moment de frică din viaţa mea și nu eram sigur dacă trebuia să privesc în continuare sau să fug. Am avut puterea să strig „Hei!” În momentul acela, forma a dispărut”.