O doamnă se întorceau în Anglia, în 1854, după o absență de 4 ani. Mergea să-și vadă copiii, când ea fu surprinsă în Egipt de o boală cu simptome foarte neliniștitoare și slăbi în așa măsură încât nu mai rămâneau speranțe să poată fi salvată. Singurul lucru care părea să tulbure liniștea spiritului ei era profunda dorință de a-și revedea copiii. În fiecare zi, fără excepție, ea își exprima această dorință și rugăciune, declarând că ar muri atât de fericită dacă și-ar putea împlini această unică dorință…
În dimineața zilei în care ea muri, femeia căzu într-un somn lung și profund din care cu greu putu fi trezită de cei care o îngrijeau. După masă ea se trezi deodată strigând: ”I-am văzut pe toți! I-am văzut! Dumnezeu fie lăudat!” Apoi ea adormi iar până spre seară și muri.
Copiii moartei erau crescuți în familia unei prietene. Două camere la același etaj, dar absolut separate, le serveau drept săli de joc și recreație. Erau adunați cu toții. Niciunul dintre copii nu lipsea. Se jucau în compania unei bone care nu-i văzuse niciodată pe părinți.
Deodată, mama lor, sub aspectul ei obișnuit, intră în camera mai mare, se opri, privi fiecare copil și zâmbi, trecând apoi în camera următoare. După aceea, dispăru. Cei trei copii mai mari o recunoscură imediat, dar fură foarte tulburați și impresionați de aspectul ei, de liniștea și de felul de a fi. Cel mai mic dintre copii și bona văzură și ei o doamnă în alb intrând în camera mai mică, apoi alunecând încet și dispărând.
Data acestui fapt, 10 septembrie 1854, fu notată cu grijă și se descoperi apoi că cele două evenimente avuseseră loc aproape simultan.
