Dr. Maurice Rawlings, de profesie medic urgentist, a scris o carte extrem de interesantă – „Beyond Death’s Door” („Dincolo de pragul morţii”), în care povesteşte diferite cazuri ale unor pacienţi aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte. Dar cazul unui pacient l-a marcat toată viaţă…
E vorba de un pacient de 50 de ani, care lucra la o fermă, avea părul negru şi era de talie medie. Pe holul spitalului, bărbatul a făcut stop cardio-respirator. În timp ce făcea reanimarea manuală, bărbatul s-a agăţat de halatul medicului şi l-a rugat să nu se oprească. Pielea i s-a albăstrit….
Doctorul povesteşte: „În timp ce-i masam pieptul, o asistentă a început să-i facă respiraţie artificială. La un moment dat, pacientul a început să-şi revină. Dar, cum luam mâinile de pe pieptul său, căutând un instrument sau altceva, îşi pierdea cunoştinţa, dădea ochii peste cap, îşi arcuia spatele în convulsii stranii, înceta să mai respire şi murea din nou. De fiecare dată când pulsul şi respiraţia îi reveneau, pacientul striga: «Sunt în Infern!». Era îngrozit şi mă implora să-l ajut.
Niciodată nu am văzut un om aşa de speriat. Asta m-a făcut să acţionez şi mai repede. Apoi, pacientul a mai trecut prin trei sau patru episoade de moarte clinică, fără puls şi fără să respire.
În final m-a întrebat: «Cum pot să rămân în afara Iadului?». I-am răspuns că, după părerea mea, trebuie să se roage lui Iisus Hristos. Atunci mi-a spus: «Nu ştiu cum. Roagă-te pentru mine». I-am replicat că sunt doctor, nu preot. «Roagă-te pentru mine», mi-a zis din nou. Ştiam că nu am de ales. Era ultima dorinţă a unui om înainte de a muri. Atunci, i-am spus să repete după mine. Era o rugăciune simplă, pentru că nu ştiam mare lucru despre acest subiect. A fost ceva de genul: «Sfinte Iisuse Hristoase, iartă-mi păcatele, fereşte-mă de Infern».”
Foarte marcat de această întâmplare, Rawlings a căzut pe gânduri. Stând în fotoliul său cu imaginea chipului îngrozit al muribundului în minte, Rawlings a vrut să ştie cum arată Iadul şi a luat Biblia din bibliotecă. S-a gândit mult şi a considerat că această poveste trebuie aprofundată…