Sărutul spaţial dintre David şi Goliat: enigma asteroidului Eros
La 12 februarie 2001, o mică sondă spaţială, denumită Near, a aterizat cu succes pe asteroidul Eros, o operaţiune pe care specialiştii de la NASA au numit-o „sărutul spaţial dintre David şi Goliat”. Întâlnirea este istorică, deoarece este prima dată când se reuşeşte aterizarea unui aparat pe un asteroid. Şi asta datorită unor manevre telecomandate şi a unor calcule tehnice şi matematice precise: după o călătorie de patru ani în spaţiu şi un parcurs de 3,2 miliarde de km, Near l-a reperat cu precizie pe Eros, o formaţiune stâncoasă de 33 km lungime şi 13 km lăţime, semănând cu un cartof uriaş.
Primele manevre de apropiere ale sondei i-au permis să se palseze pe o orbită în jurul asteroidului, pe care l-a fotografiat sub toate unghiurile, într-un an realizând 160.000 de fotografii. Recolta de informaţii fiind considerată satisfăcătoare, tehnicienii americani au decis astfel să încerce imposibilul: o aterizare cu o sondă care nu a fost concepută pentru aşa ceva, o apropiere de un corp a cărui gravitaţie este doar de o milionime de km în raport cu cea a Terrei, o coborâre controlată la 316 milioane km de casă, în timp ce semnalele radio au nevoie de o jumătate de oră să se înapoieze.
În cele din urmă, aterizarea s-a efectuat fără probleme, într-un ritm de 1,9 metri pe secundă (7 km/h), într-o depresiune botezată Himeros. În timpul coborârii, Near a continuat să trimită spre Terra fotografii, din care ultima a fost realizată la doar 120 metri de obiectivul său şi arată o zonă de 6 metri lăţime. Adică imaginea cea mai apropiată a unui asteroid realizată vreodată. Near, care a continuat să trimită semnale după aterizarea sa, a înregistrat ulterior o ultimă serie de date timp de o săptămână, înainte de a-şi înceta definitiv activitatea.
Datorită lui Near, ştim că Eros este unul dintre corpurile cereşti cele mai primitive din sistemul nostru solar. Dar operaţiunea a ridicat, de asemenea, un mare număr de întrebări: ce forţe deplasează praful şi menţin pe loc stânci şi roci, de vreme ce gravitaţia de pe Eros este foarte slabă şi nici un vânt n-a adiat vreodată la suprafaţa lui?…
DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.
La 12 februarie 2001, o mică sondă spaţială, denumită Near, a aterizat cu succes pe asteroidul Eros, o operaţiune pe care specialiştii de la NASA au numit-o „sărutul spaţial dintre David şi Goliat”. Întâlnirea este istorică, deoarece este prima dată când se reuşeşte aterizarea unui aparat pe un asteroid. Şi asta datorită unor manevre telecomandate şi a unor calcule tehnice şi matematice precise: după o călătorie de patru ani în spaţiu şi un parcurs de 3,2 miliarde de km, Near l-a reperat cu precizie pe Eros, o formaţiune stâncoasă de 33 km lungime şi 13 km lăţime, semănând cu un cartof uriaş.
