Isaac de Benserade (1613-1691) a fost un mare poet francez, binecunoscut pentru soneta sa „Job” (1651). Cum Benserade suferea de litiază, medicul îi prescrise un regim şi îi spuse slujnicei acestuia: „Daţi-i totul fiert”, ceea ce atrase următoarea remarcă: „De ce fiert, când eu sunt copt?”
Hotărâră să încerce o operaţie şi, pentru a-l pregăti, trebui să i se ia sânge. Dar – neatenţie sau ignoranţă? – în loc de venă, chirurgul îi deschise artera brahială. Înspăimântat de greşeala făcută, medicul fugi în loc să-i oprească hemoragia. Halal medic! Abia avură timp să cheme duhovnicul. Poetul muri o oră mai târziu, după ce-şi pierduse tot sângele.
Păcat că nu cunosc cum se termină povestea. Medicul respectiv care a şi fugit merita o mama de bătaie şi apoi spânzurat…de limbă!
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025