O lucrare ştiinţifică independentă arată existenţa planetei X / Nibiru, cu o orbită de 3.600 de ani, care trece foarte aproape de Pământ, provocând dezastre planetare. Următoarea trecere: anul 3710
O planetă de cinci până la zece ori mai mare decât Pământul, aflată pe o orbită care atinge şi 500 de ori distanța Pământ-Soare, ar traversa sistemul solar interior o dată la 3.600 de ani, iar un nou model susține că ultima dată a făcut exact acest lucru în anul 60 d.Hr. Observatorii romani au urmărit intrusul ceresc timp de șase luni. Astronomii de la curtea chineză l-au înregistrat ca o stea care a apărut pe cerul nordic timp de 135 de zile înainte de a se scufunda spre sud și a dispărea. În același an, două râuri din centrul Chinei și-au rupt malurile și au inundat 32 de comitate din șapte prefecturi, un dezastru pe care înregistrările imperiale l-au legat direct de obiectul de deasupra. Niciun telescop nu a înregistrat vreodată această planetă, iar ceea ce urmează este o teorie de tipul „și dacă”, construită pe matematică.
Constatările publicate în arhiva de cercetare Zenodo în martie 2026 de către cercetătorul independent Pavlo Kandyba au stabilit orbita propusă pentru „planeta X„: o apropiere maximă de Soare de aproximativ 1 unitate astronomică (UA = distanța dintre Pământ și Soare) şi un punct îndepărtat (de 400 – la 500 de unități astronomice), orbita sa fiind de aproximativ 3.600 de ani.
Alte studii ştiinţifice au propus pentru „planeta X” orbite de 250 UA sau de 290 de UA, însă traiectoria ei nu se apropia niciodată de planetele cunoscute. Kandyba distruge această configurație și o înlocuiește cu o planetă rătăcită, capturată din spațiul interstelar, înclinată cu 52 de grade față de planul pe care se deplasează planetele, plonjând spre Soare pe o orbită atât de întinsă, încât excentricitatea sa are valori între 0,994 și 0,996, valoarea de 1,0 înseamnând că orbita nu se mai închide deloc.
Cheia de boltă a întregii construcții este o cometă catalogată drept C/60 D1. Hou Han Shu, istoria oficială a dinastiei Han de Est din China, consemnează o stea tip „mătură” care a apărut în a șasea lună a anului 60 d.Hr., la nord de Tianchuan, pentru a dispărea 135 de zile mai târziu. Aceeași cronică relatează că râurile Yi și Luo au revărsat în acel an, apele ajungând la poarta orașului Jin și smulgând Podul Yi. La Roma, Seneca a observat același obiect timp de șase luni și a consemnat că s-a ridicat în nord, s-a îndoit spre vest și sud și s-a estompat pe măsură ce se retrăgea. Nu s-au păstrat poziții măsurate din niciuna dintre civilizații, așa că nicio orbită nu a fost calculată vreodată pentru C/60 D1, iar cataloagele standard de comete o listează fără elemente orbitale.
În acest vid, Kandyba introduce o traiectorie ajustată cu o perioadă de aproape 3.650 de ani și o înclinare de 52 de grade, reglată pentru a se potrivi cu traiectoria cerească descrisă, iar reglarea a fost efectuată, după cum recunoaște chiar el, cu ajutorul unui chatbot cu Inteligență Artificială.
Aritmetica ciclului de 3.600 de ani se bazează pe trei evenimente. Dryasul Recent, o inversare climatică care a început în jurul anului 10.850 î.Hr., a redus temperaturile din emisfera nordică la valorile erei glaciare în câteva decenii, iar o ipoteză ar fi aceea cî acest lucru s-ar fi datorat fragmentelor unei comete în dezintegrare, deasupra calotei glaciare nord-americane. Apoi, Oscilația Piora, o mișcare rece și umedă din înregistrările climatice din jurul anului 3.700 î.Hr., a ridicat Marea Moartă cu 30 de metri și coincide cu prăbușirea primelor orașe din Mesopotamia. În fine, cometa din anul 60 d.Hr. închide secvența.
Intervalul complet de la 10.850 î.Hr. la 60 d.Hr. acoperă 10.910 ani, iar împărțind-o la trei orbite, una dintre ele presupusă a fi trecută neînregistrată, dă 3.636 de ani, ceea ce prin rotunjire rezultă 3.600, sar-ul Listei Regilor Sumerieni, unitatea pe care scribii sumerieni o foloseau pentru a număra domniile imposibil de lungi ale regilor înainte de Potop.
Unii vor recunoaște imediat numărul de 3.600: cercetătorul Zecharia Sitchin și-a plasat planeta Nibiru pe același interval de 3.600 de ani în cartea sa din 1976, „A 12-a planetă”, extrăgând numărul din propriile interpretări ale scrierilor cuneiforme sumeriene.
Kandyba își testează apoi numărul în raport cu evenimentele Heinrich, episoade din ultima eră glaciară. când calota glaciară gigantică Laurentide, care acoperea America de Nord, a curățat armade de aisberguri în Atlanticul de Nord, fiecare armadă aruncând un strat de rocă canadiană măcinată pe fundul mării pe măsură ce se topea. Parcurgând ciclul de 3.650 de ani înapoi din anul 60 d.Hr., se ajunge la 50 până la 450 de ani de la evenimentele etichetate H2 până la H6, cea mai strânsă potrivire situându-se la doar 50 de ani de H4, în jurul anului 36.000 î.Hr. Cel mai recent eveniment, H0 în jurul anului 9.550 î.Hr., ratează cu 1.250 de ani. Aceste coincidențe par izbitoare până când apar barele de eroare: straturile Heinrich sunt datate prin radiocarbon și corelație cu miezul de gheață, cu incertitudini de câteva secole fiecare.
Autorul studiului calculează şi influenţa „planetei X” asupra Pământului, ajungând la concluzia că schimbarea pe Terra sosește în pași abrupți, în formă de dinți de fierăstrău, iar Kandyba compară acești pași cu salturile bruște de temperatură înregistrate în miezurile de gheață. Totuşi, autorul recunoaşte că nicio fotografiere a sateliţilor, în lumină vizibilă sau infraroşie, nu a înregistrat până în prezent vreun „Super Pământ” de-a lungul traiectoriei propuse. Kandyba plasează astăzi obiectul ceresc la 471 UA de Soare, deplasându-se cu o viteză de 0,3 kilometri pe secundă. Conform domniei sale, următoarea trecere la periheliu va avea loc în jurul anului 3710, peste aproximativ 1.700 de ani.
Căutarea capabilă să rezolve această întrebare este deja în desfășurare: Observatorul Vera C. Rubin din Chile și-a început sondarea cerului sudic în 2026, fotografiind totul, timp de 10 ani, cu o cameră de 3.200 de megapixeli. Un corp planetar cu mase de 5 până la 10 ori ca cea a Pământului, aflat la 471 UA, ar putea fi capturat de acest observator.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
O planetă de cinci până la zece ori mai mare decât Pământul, aflată pe o orbită care atinge şi 500 de ori distanța Pământ-Soare, ar traversa sistemul solar interior o dată la 3.600 de ani, iar un nou model susține că ultima dată a făcut exact acest lucru în anul 60 d.Hr. Observatorii romani au urmărit intrusul ceresc timp de șase luni. Astronomii de la curtea chineză l-au înregistrat ca o stea care a apărut pe cerul nordic timp de 135 de zile înainte de a se scufunda spre sud și a dispărea. În același an, două râuri din centrul Chinei și-au rupt malurile și au inundat 32 de comitate din șapte prefecturi, un dezastru pe care înregistrările imperiale l-au legat direct de obiectul de deasupra. Niciun telescop nu a înregistrat vreodată această planetă, iar ceea ce urmează este o teorie de tipul „și dacă”, construită pe matematică.
