Un renumit psihiatru universitar, Bennett, în articolul ei „Marile Feline Extraterestre -Panterele Paranormale – Schimbătorii De Formă”, prezintă experienţa extraordinară a unei femei pe care o credea a fi un adevărat „medium”, având capacitatea să vadă uneori spiritele fiinţelor umane ce puteau să se materializeze în ea din alte tărâmuri si dimensiuni în orice moment.
Într-o noapte, când a intrat în bucătăria apartamentului ei din Phoenix, a fost întâmpinată de o entitate albă translucidă, cu o înălţime de 120 cm şi cu o faţă cu ochi de pisică. Avea degete lungi în formă de gheare şi picioarele din spate puternice, asemănătoare celor de cangur. Se zbârlea ca şi cum în orice moment ar fi sărit la ea, astfel că femeia s-a închis împreună cu copiii în dormitorul ei. Şi-a petrecut toată noaptea acolo în dormitor cu lumina aprinsă, rugându-se. Dimineaţa, creatura dispăruse.
Alţi cercetători, printre care dr. John Mack de la Universitatea din Harvard, cred că aceste creaturi nu sunt din alte dimensiuni, ci extratereştri care îşi schimbă forma perfect, ele apărând oamenilor în viziunile lor ca fiind animale cu ochi mari. De multe ori, sub hipnoză, martorii îşi amintesc imaginea unei căprioare, panteră, vultur sau bufniţă pentru a-şi reprima întâlnirea cu extratereştrii sau cu OZN-urile.