Vulturii reprezintă unul dintre cele mai mari specii de păsări răpitoare. Ele sunt păsări cu adevărat inteligente, dar pot fi într-atât de inteligente încât ele să nu se abată (decât rareori) să depăşească graniţa dintre două state!? Ce naiba… Graniţele reprezintă concepte politice, de delimitare a două state, iar vulturii (ca şi celelalte fiinţe non-umane) nu sunt interesaţi şi nu pricep noţiuni abstracte ale oamenilor, ca geografia politică.
Însă, în cadrul unui studiu de 3 ani (între 2015-2018), pentru 71 de vulturi din Spania s-au instalat dispozitive de urmărire GPS, pentru a le fi observate zborurile. Surprinzător, marea majoritate a vulturilor urmăriţi (58) nu a depăşit graniţa politică a Spaniei cu Portugaliei, doar 13 s-au aventurat să o facă şi doar pentru scurte perioade de timp. În plus, numărul de vulturi din Portugalia este foarte scăzut, această specie de păsări fiind în curs de dispariţie în acest teritoriu.
De ce? Cum de aleg vulturii să evite Portugalia şi să stea mai ales în Spania? Există vreo explicaţie logică? Cercetătorii cred că da, iar explicaţia este următoarea: în 2001, o directivă UE care vizează combaterea bolii vacilor nebune impunea îngroparea imediată sau incinerarea vitelor găsite moarte pe câmpuri. Spania a abandonat măsura câțiva ani mai târziu, aşa că vulturii îşi găsesc uşor mâncarea pe câmpurile din estul Spaniei, dar nu şi în Portugalia.
Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): elpais.com