Vindecările miraculoase ale profetului Edgar Cayce! El se identifica cu conştiinţa fiecărei celule din organism!

cayceEdgar Cayce era un om modest, religios, cu frica lui Dumnezeu, care a citit din Biblie întreaga viaţă. Niciodată nu a refuzat pe cineva, chiar dacă mai mult de două lecturi pe zi îi provocau o oboseală considerabilă. În plus, niciodată nu a făcut o lectură pentru sănătate dacă nu i-a fost cerut acest lucru în mod expres şi niciodată n-a făcut un tratament în funcţie de mijloacele de recompensare ale pacientului. Departe de a fi o prezenţă intimidantă, Cayce îi făcea să se simtă în largul lor pe toţi cei care veneau să-i ceară ajutorul.

Dacă recomandările sale erau urmate cu scrupulozitate, capacitatea sa de vindecător era practic infailibilă. Din păcate, sfaturile date erau frecvent dispreţuite sau ignorate, uneori din lipsa voinţei de a învesti timpul şi efortul cerute pentru îndeplinirea prescripţiilor, iar alteori pentru că pacientul nu reuşea să găsească un terapeut care să pună în aplicare tratamentul.

Dr. William O. McGarey, un medic respectat, s-a devotat de asemenea studierii realizărilor lui Cayce. El a afirmat: “O idee izbitoare se desprinde din lecturile lui Cayce pentru sănătate, aceea că fiecare celulă are o conştiinţă proprie. Aparent, Cayce era în stare să se identifice prin clarviziune cu conştiinţa acestor celule, să privească fiecare glandă, organ, vas de sânge, nerv şi ţesut din interiorul corpului. Mintea sa părea să comunice la nivel inconştient cu sistemul nervos autonom, călătorind în fiecare celulă prin sistemul simpatic şi parasimpatic, pe care le controla”.

Să vedem câteva cazuri incredibile de vindecare a lui Cayce:

1) Hugh Lynn suferise în copilărie o leziune serioasă la ochi, jucându-se cu dispozitivul de iluminare suplimentară folosit de tatăl său pentru fotografii. O parte din pulbere se aprinsese şi îi sărise în ochi. Prognozele medicale erau sumbre: băiatul nu-şi va mai putea recăpăta vederea pe deplin. Era recomandată intervenţia chirurgicală, susţinându-se că un ochi trebuia scos cu totul.

Cayce a recomandat următoarele: „Ţine băiatul într-o cameră în întuneric perfect 15 zile, pune-i pe ochi bandaje cu soluţie concentrată de acid tanic, schimbându-le des. Astfel ochiul va fi salvat şi îşi va recăpăta vederea.” Această prescripţie i-a alarmat pe medici, care au obiectat, spunând că remediul propus va deteriora ţesutul delicat al ochiului, compromiţând orice intervenţie ulterioară (în ciuda faptului că ei înşişi declaraseră cazul fără speranţă). În cele din urmă au acceptat instrucţiunile lui Cayce. Când, după 12 zile, ultimele bandaje au fost îndepărtate de pe ochii lui Hugh Lynn, vederea era complet restabilită. Amândoi ochii erau limpezi şi strălucitori.

2) În vara lui 1902, Cayce a fost abordat de C. H. Dietrich. Acesta, supraveghetor la şcoala din Hopskinsville, l-a rugat pe Cayce să o ajute pe fiica sa de cinci ani, Aime, care în urma unei boli declanşate la doi ani avea o întârziere în dezvoltare. A călătorit aşadar până la Hopskinville la un sfârşit de săptămână, căutând familia Dietrich. După ce a intrat în transă, Cayce a spus: „Problema este la coloana vertebrală.” Dietrich i-a ascultat cuvintele şocat. „Cu câteva zile înaintea declanşării bolii, copilul a alunecat din trăsură şi s-a lovit de treaptă la coloana vertebrală. Această vătămare a dus la o slăbire a zonei respective şi la această stare mintală.” Dietrich era în cumpănă privind diagnosticul lui Cayce, dar a fost izbit de faptul că acesta pomenea un incident aproape uitat din viaţa copilului, care la vremea respectivă fusese considerat lipsit de importanţă. Cum ar fi putut Cayce să ştie de căderea acesteia din trăsură?

Câteva dintre vertebrele lui Aime erau într-adevăr deplasate, provocând o presiune de subluxaţie asupra nervilor. Vertebrele au fost realiniate, după indicaţiile lui Cayce. Trei şedinţe de ajustare în interval de cinci zile au îmbunătăţit mult starea fetiţei. În câteva luni, ea s-a înscris la şcoală alături de alţi colegi de vârsta ei, scăpând definitiv de starea de retardare în care se aflase. Recunoştinţa lui Dietrich faţă de Cayce a fost nemărginită.

3) Când George Dalton, un antreprenor înstărit, şi-a zdrobit piciorul în urma unei căderi, un grup de medici, printre care şi Ketchum, au fost chemaţi pentru consultare. Medicina convenţională, reprezentată de cinci medici veterani din Sud, a recomandat aplicarea clasică a unor atele, păstrându-şi rezerva asupra rezultatului. Ketchum nu tratase niciodată până atunci o fractură multiplă, iar în zilele acelea tratamentele se făceau la pacient acasă sau în cabinetul medicului – nu existau spitale. El a cerut sfatul lui Cayce, care i-a sugerat un tratament destul de radical pentru vremurile acelea: să perforeze rotula, să fixeze oasele în poziţia normală şi apoi să imobilizeze piciorul în tracţiune.

Îndoielile lui Ketchum erau de înţeles. Nu se mai încercase aşa ceva până atunci, din câte ştia el. „Pe atunci se foloseau atele,” îşi amintea el, „dar şuruburile metalice aveau să apară mult mai târziu. Cu toate astea, am mers la cel mai apropiat fierar, care mi-a făcut un cui ca acelea de la acoperişuri, cu un cap mare.” Împreună cu alt doctor şi cu două surori, Ketchum a perforat rotula lui Dalton şi a fixat oasele în cuie. Piciorul a fost apoi suspendat cu ajutorul unui scripete prins la marginea patului. În lunile următoare, piciorul lui Dalton s-a vindecat repede. Cuiele au rămas în picior până la moartea lui, treizeci de ani mai târziu.

Cayce nu considera nicio suferinţă incurabilă, atât timp cât pacientul era pregătit să fie vindecat, iar terapeutul era priceput. Cayce, familiarizat cu durerile migrenoase incurabile, avea opinii diferite de ale medicilor în privinţa cauzelor acestora. Opinia majoritară era că migrenele sunt un rezultat al unei dispoziţii nervoase, încordate, dar Cayce considera migrenele ca simptome ale unor distuncţii mai profunde, ceea ce reiese clar din tratamentele pe care le-a propus.

“Majoritatea durerilor migrenoase provin de la acumulările din regiunea colonului. Aceste otrăvuri duc la instalarea unei toxicităţi care creează presiuni asupra centrilor nervoşi simpatici şi a sistemului cerebrospinal, iar aceste presiuni cauzează dureri de cap violente şi din când în când unele acţiuni aproape iraţionale. Acestea ar trebui să reacţioneze la irigaţii făcute la nivelul colonului. Dar mai întâi, ar trebui făcută colonului o analiză cu raze X şi vor fi descoperite regiuni în colonul ascendent şi o porţiune a colonului transversal unde există materii fecale întărite, cu un aspect compact. Va fi nevoie de câteva irigaţii ale întregului colon, folosind ca purificatori sare şi carbonat de sodiu; şi vom descoperi că aceste stări vor fi uşurate. Prima soluţie de curăţire trebuie să conţină două linguriţe rase de sare şi o linguriţă rasă de carbonat de sodiu la circa 4 litri de apă, la temperatura corpului. In apa de clătire, tot la temperatura corpului, trebuie dizolvate cel puţin două linguriţe de Glyco-Thymoline la circa 1,5 litri de apă”.


 

 

Articole inrudite


 
loading...