Un raport din 1790 prezintă un posibil călător în timp?


Potrivit lui Antonio Fenoglio, cercetătorul a vizitat Arhivele Academiei Franceze de Științe din Paris și a descoperit următorul raport care ar putea fi primul document privind un accident de OZN sau o călătorie în timp.

În iunie 1790, inspectorul de poliție Liabeuf a fost trimis de la Paris la Alencon. Ordinele primite au fost acelea de a face o investigație amănunțită a unui incident bizar. Liabeuf a vizitat orașul, iar raportul său a fost prezentat Academiei de Științe.

„La ora 5 dimineaţa, pe 12 iunie, mai mulți fermieri au observat un glob enorm, care părea înconjurat de flăcări. Mai întâi au crezut că poate era un balon care a luat foc, dar viteza mare de deplasare și sunetul făcut i-a intrigat. Globul a încetinit, a făcut unele oscilații și a aterizat pe vârful unui deal. Căldura care emana din glob a fost atât de intensă încât iarba din jurul ei a început să ardă. Țăranii au reușit să stingă focul care amenința să se răspândească în întreaga zonă.

Seara, această sferă era încă caldă și ceea ce s-a întâmplat a fost extraordinar, ca să nu spunem incredibil. Martorii au fost: doi primari, un medic și trei alte autorități care au confirmat în raportul meu; în plus, zeci de țărani care au fost prezenți. Această sferă, care ar fi fost suficient de mare pentru a încăpea în ea o căruţă, a atras curiozitatea a mulţime de oameni, care au venit să o vadă. Apoi, dintr-o dată, un fel de ușă s-a deschis și, de acolo a ieşit o persoană ca noi, dar această persoană era îmbrăcată într-un mod ciudat, purtând un costum mulat. Văzând toată mulțimea, persoana a spus câteva cuvinte neînţelese și a fugit în pădure. Instinctiv, țăranii s-au retras, iar acest lucru i-a salvat pentru că imediat după aceea sfera a explodat, aruncând piese peste tot, iar toate aceste bucăți au ars până când au fost reduse la pulbere. Au fost inițiate cercetări pentru a găsi misteriosul vizitator, dar se pare că acesta a dispărut”.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025